31 dec. 2014

Urătura „Țărăncuța” pentru conducerea raionului Ialoveni

         Această urătură a fost dedicată în mod special de către membrii ansamblului folcloric Țărăncuța conducerii Raionului Ialoveni la serbarea de sfârșit de an!


Aho, aho la gospodari
Oameni buni și oameni mari
De la Ialoveni veniți
Și la „Tinerețea Hariton” primiți!
S-a sculat mai an, 
Un bun gospodar
Din sistemul educațional
Și-a făcut reformă mare
De la mic și pân-la mare!
Numa Ialoveniul are noroc
De-așa floare - Busuioc!
Roata măi: HĂIIII, HĂIIII!

Foaie verde, măr rotat,
În Bardar când ați intrat
Care și cum s-a bucurat
Numa eu m-am întristat
Că atunci la BAC, măi frate, 
Mergea totul ca pe roate,
Când în sală ați intrat-
Toată natra s-o stricat!
Lăsând asta la o parte, 
Noi neam apucat de carte!
V-am ura, v-am tot ura, 
dar ne teme că s-a supăra
Doamna de la preșcolari
Venită din gospodari
Doamna Ana Movileanu
Alături ne e tot anul
Și la bine și la greu
Își pune umărul mereu!
Să vă dea Domnul de toate
Mult noroc și sănătate
Și la anul care vine 
Să ne auzim de bine
Roata măi: HĂIII! HĂIII!

Și-i mai zic o urătură
Pentru secția cultură
Grigoriță-i om de treabă
Muncește ziua-ntreagă.
Sănătate îi dorim
Lângă el și noi muncim, 
Valorificăm tradiții
Pe la Ialoveni, la repetiții
Pentru acest domn, măi flăcăi,
Să sunăm din zulgălăi: HĂIII! HĂIII!

Foaie verde, flori de cucu
Să-l urăm pe Melenciuc!
Că la festival, cuminte,
În juriu e președinte.
Vrem în anul care vine
Să ne aprecieze mai bine.
Și-n consiliu, măi frate
Să aibă succes în toate!
Roata măi: HĂIII! HĂIII!

În domeniu Tineret
Avem un vicePreședinte deștept
Ce mereu el ne susține
Și la rău, chiar și la bine
Mihai Braga se numește
Mult el pentru noi muncește.
Pentru asta împreună,
Să-i urăm o viață bună
Iar în anul care vine
Președinte să devină
Roata măi: HĂIII! HĂIII!

De urat, am mai ura, 
Da nu suntem de ici-colea,
Suntem din sfera bugetară
Ne-ajunge leafa doar pentru o seară!
Domnu Racu, ne dorim
Ca prieteni buni să fim
În funcție cât o să fiți
Salariul să ni-l măriți.
Pentru economie, strigați măi: HĂIII! HĂIII!

Hai băieți să nu stăm
Și-ncă unul să urăm
Președinte raional
Ce muncește an de an.
În consiliu s-a schimbat din PL în democrat!
Și acum în orice sat
Și primarii s-o schimbat!
Hai să trecem peste toate
Și de lăudat se poate
Că-i om de omenie, 
Se cunoaște dintr-o mie
Vin localele-n primăvară
Să vedeți cum se schimbă iară!
„- Domn Voronin, îl luați?
- Nu-mi trebuie mie democrați...
dacă Lupu iară vine
Că i s-o făcut dor de mine,
chiar de îi mai înalt, știu bine,
că nu prea are rușine.
Pentru asta, măi flăcăi,
Mai sunați din zurgălăi
Să se audă peste văi:
HĂIII! HĂIII!

Opriți plugul! AHOOO!



PS să aveți sărbători atât de fericite, cât le meritați!

19 dec. 2014

Prima ediție a campionatului de iarnă a satului la minifotbal

La inițiativa mai multor sportivi amatori din satul Bardar, dl Tonu Andrei Constantin, specialistul primăriei pe probleme de tineret și sport, a devenit organizator al Campionatului de iarnă a satului Bardar la minifotbal. Se pare că zvonuri că activismul sportivilor pe terenul de minifotbal de la liceu va fi temporar, iar toți în foarte scurt timp se vor plictisi, s-au spulberat. Mai mult ca atât, tinerii de orice vârstă insistă să fie organizat un campionat al satului la care să participe doar sportivii din sta!


Primăria și consiliul a susținut inițiativa de a organiza un campionat, astfel că, pentru premierea echipelor a fost alocată suma de 2000 de lei- medalii și cupe.

La ședința comitetului organizatoric din 16.12.14 ai fost dezbătute o parte din condițiile de participare, reguli de joc și cum se va desfășura turneul.

- 2 grupe valorice(una cu participanți din sat până la vârsta de 30 de ani, alta cu participanți mai experimentați cu vârste între 30-99 de ani)
- sistemul circular: fiecare echipă va juca cu fiecare echipă din grupă!

până la moment și-au exprimat dorința de a participa 3 echipe cu componență sub 30 de ani și 5 echipa mai experimentate!

Începutul primului meci Duminică 21.12.14 ora 09:00!
Vă invităm!

17 dec. 2014

Negocieri la nivel central

Aceste concluzii personale sunt formate în baza informațiilor apărute în presă, în baza analizei rezultatelor înregistrate la nivel republican și a experienței negocierilor din 2010!

Să presupunem că există un partid european care a luat 14 mandate, altul 19 și încă unul 23 de mandate. Cum credeți că vor insista părțile să fie repartizate responsabilitățile guvernării la crearea coaliției proeuropene?
Absolut toți spun în presă că de vină pentru tergiversarea negocierilor este partidul cu 14 mandate. Adică, cei cu cea mai puțină încredere din Alianță doresc să aibă cele mai multe portofolii vs numărul de voturi!!!
cum ar veni, stă un moș și un nepot, în fiecare campanie ia același număr de voturi, cel mai mic din alianță și cere exact atâtea portofolii și responsabilități cât celelalte partide. Toate acestea din motivul? care motiv? pentru ce motiv în general dacă ei sunt pur și simplu juriști și merită!

iată dragi cetățeni, degrabă nu vedeți nici Guvern, nici Buget 2015, chiar dacă partidul cu 23 de mandate anunță deschis că este dispus să cedeze portofolii importante cum sunt justiția, educația, sănătatea... însă apare întrebarea pentru cei cu 14 mandate: care ar fi fost valoarea șantajului lor dacă cei cu 23 de mandate luau de exemplu 16 mandate??? cine ar fi condus Republica Moldova?

Fiind în campanie deseori mă bătea un gând să întreb, dar nu aveam voie să atac un partid în viitoarea coaliție pro-europeană... Acum deja pot să întreb liniștit: care sunt cele mai mari reforme implementate de cei cu 14 mandate? care domeniu? ați avut SIS- se vând bazele de date ale securității pe 999.md, ați avut transporturi- lunar se adunau de la gările din oraș câte 2-3 milioane de lei pentru a închide ochii la transportul ilicit fără bilete, ați avut tineret și sport- 70 000 lei pentru 780 de tineri la concert... Mediu? suprafața împădurită a RM a ajuns la 12% pe hârtie, dar în realitate?  ANRE- cum au evoluat prețurile la combustibil atunci când prețul petrolului a scăzut cu 40% în juma de an?

Offff și iată așa deja de 5 ani, cu cel mai mic procent cineva dorește cel mai mult!
Demonstrăm rezultate și poporul singur vă va aduce 50 de mandate! dar atâta marasm și speculații în negocieri....

PS respect oamenii cu principii, cei care au rămas cu echipa PL până la capăt, dar asta nu înseamnă că nu am dreptul să critic comportamentul conducerii, în special când toată campania ați pedalat pe invenții despre bănci de economii, aeroporturi... or eu nu puteam să vorbesc despre trenuri nerenovate, benzinării, scheme prin transporturi, scheme prin piețe din capitală, coaliții prin CMC sau consiliul raional Ialoveni...? Sănătate și să avem respect reciproc!

29 nov. 2014

Importanța zilei de 30 noiembrie!


Sunt sigur că ați auzit multe lucruri despre importanța votului din 30 noiembrie 2014.
De el depinde nu doar viitorul nostru, dar și al copiilor și nepoților!!! Dacă continuăm cursul european avem șansa și obligația să ajungem cel puțin la nivelul țărilor Baltice! De ce nu am fi și noi pentru prima dată baltici? 

Multe reforme guvernarea pro-europeană nu a reușit să le finiseze, multe domenii necesită modernizare urgentă, dar pentru prima dată au apărut rezultat reale ale reformelor! Noi avem în fiecare localitate câte cel puțin un proiect de infrastructură implementat! La Bardar timp de 4 ani avem proiecte finanțate extrabugetar de peste 20 milioane de lei!!!! E loc de mai mult! Trebuie să aducem mai mult în sat! Iar pentru asta trebuie să continuăm să sprijinim cursul European de dezvoltare a Republicii Moldova.
Vă îndemn să ieșim la vot! Să susținem adevărații pro-europeni și să nu permitem celor din sudul sau nordul republicii să ne decidă soarta! Bardarul a fost mereu fruntea tuturor inițiativelor bune!
Ne vedem cu toții la vot!


PS: o Chestiune foarte importantă pentru votul de mâine: în procedura de vot se introduce încă o etapă- înregistrarea electronică! CU alte cuvinte va trebui să trecem înainte de a lua buletinul la calculator pentru a introducere datele din buletin în baza de date, după care trecem să ne caute comisia numele pe listă și să ne dea buletinul!
Înarmați-vă cu răbdare și mergem cu toții la vot!

25 nov. 2014

3 zile până la alegeri!

au rămas ore numărate până la cel mai important scrutin de la Independență încoace!
nu mai este loc de lupte între partide, nu mai este timp de acuzații: avem un singur scop! SĂ păstrăm Republica Moldova pe cursul european! Excludem orice cooperare cu partide sau indivizi anti-europeni, anti-dezvoltare, anti-modernizare!


Pentru o pune ultimile neclarități la punct, Organizația Locală PLDM din satul Bardar vă invită la discuții, dezbateri și întrebări pe baza Planului 2020 al PLDM- programul electoral cu care am intrat în campanie. Aceste discuții vor avea loc Vineri, 28 Noiembrie la etajul II al Restaurantului „Tinerețea Hariton”:

Invitați de onoare: Doamna Natalia Gherman VicePrim-Ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene!
Dimitriu Anatolie, deputat PLDM, candidat pe lista electorală actuală, persoana care a asigurat suportul necesar pentru toate proiectele implementate de PLDM Bardar
Sula Ion, Directorul General al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, fost ViceMinistru al Agriculturii, care a ajutat la proiectul cu reparația drumului din Bahnă și nu doar!



Atmosfera va fi întreținută de Ansamblul Folcloric „Țărăncuța” și alte artiști locali.

Vă invităm pe toți, sala e încăpătoare!

PS nu am planificat acțiunea la Casa de cultură din cauza condițiilor meteo....

23 nov. 2014

7 zile până la alegeri

din această campanie care din punct de vedere electoral durează de 2 luni, dar pentru noi durează deja de 2 ani, au mai rămas 7 zile!!!
7 zile în care trebuie să decidem pe cine vom susține la conducerea țării! cine ne va apropia de Uniunea Europeană!

și iată cu 7 zile înainte de alegeri pe de o parte aflu lucruri stupefiante, pe de altă parte se formează coaliții preelectorale!

am aflat din discuțiile pe care le avem periodic cu locuitorii satului că exist un partid de speculanți care explică trădarea propriului electorat și trecerea în alt partid(al câtelea?) doar pentru a aduce finanțări pentru sat-proiecte, drumuri. Și iată că orice renovare, drum, grădiniță, aproape și centrul de sănătate sunt aduse de ei în sat.... ferească Domnul ce de activi sunt!!!! În timp ce aceste proiecte au fost aduse de cel puți 4 forțe politice: PL, PLDM, PDM și Primarul satului
Ba mai mult, mobilizarea și disperarea lor a dus la aceea că un membru al partidului de speculanți strânge buletinele de identitate ale persoanelor care nu se pot deplasa la secția de votare și le fac cereri de solicitare a urnei mobile doar că le explică că trebuie obligatoriu să voteze PD sau nu vor mai primi în veci pensii sau compensații!!!!
Am rugăminte, verificați-vă rudele, părinții, vecinii care nu se pot deplasa la secția de votare, să nu-i lăsăm să fraudeze alegeri ca încercările anterioare!!!

Referitor la concurenți electorali onești: am vorbit despre propunerea lansată referitoare la o dezbatere publică a platformelor electorale ale concurenților aflați în cursă. Se pare că după discuțiile cu cetățenii, mai multe partide s-au speriat și nu au mai apărut la dezbateri.
În două cuvinte, aceste dezbateri s-au transformat treptat în negocieri privind un acord de neagresiune și colaborare postelectorală între echipele locale PL și PLDM!!!
iar la final reprezentanții partidelor susnumite au venit cu un îndemn către bărdăreni:

PS Noi votăm partidele cu adevărat europene!

19 nov. 2014

Dezbateri electorale locale la Bardar!!!

       Dezbateri la televizor a văzut practic fiecare! mai ales când abia acum am beneficiat de munca unui Parlament pe o perioadă întreagă de 4 ani. Am avut câte 3 alegeri pe an, campanii după campanii!

      De fiecare dată cred eu, când la televizor apăreau diferiți reprezentanți ai unor partide sau concurenți electorali, sunt sigur că ați avut anumite întrebări a le pune, dar din cauza distanței sau a fricii nu le-ați pus!
       Astfel, la inițiativa echipei Tineretului PLDM, la insistența PL și a unor cetățeni din sat, vor fi organizate Dezbaterile electorale locale!!! La aceste dezbateri se va verifica însăși esența partidelor, consistența lor, cu alte cuvinte Nu doar liderii formează un partid, ci și membrii, reprezentanții locali. Subliniem că aceste dezbateri vor fi după reguli stricte, vor participa doar reprezentanți din sat a concurenților electorali și ele sunt organizate de AO „Asociația de dezvoltare a tinerilor!”

Acestea fiind spune, nu rămâne decât să vă amintiți întrebările mai dureroase, să vă luați inima în dinți și să participați activ la dezbateri sâmbătă! Bardarul a fost dintotdeauna un sat de oameni educați, plini de curaj și cu mână tare! Să folosim această zi de sâmbătă cu tâlc și să determinăm împreună alături de cine vom sta la 1 decembrie pe noul drum al integrării europene!

Programul dezbaterilor cuprinde:
  • prezentarea programului electoral (3min fiecare)
  • întrebări din partea moderatorului (1 min pentru răspuns)
  • întrebări din partea publicului (1 min pentru răspuns)
Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, Casa de Cultură din satul Bardar începând cu ora 17:30!


17 nov. 2014

Despre speculanți politici la Bardar(2)

IPOCRÍT, -Ă, ipocriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se arată altfel de cum este; (om) prefăcut, fățarnic. 2. Adj. (Despre manifestări ale oamenilor, fizionomie etc.) Care trădează, arată ipocrizie. – Din fr. hypocrite.
Sursa: DEX '09 (2009) |

speculanți politici sunt de multe feluri, inclusiv la Bardar!
unii cu rânza mai groasă, alții mai iuți de mână!

totuși există reguli de joc, există cod electoral care prevede cum ar trebui să se desfășoare campania electorală, regulamente speciale, codul administrativ pentru încălcarea acestor prevederi.... pacte de neagresiune între partide, reguli morale de conduită, da până la urma urmei există obrazul uman care nu permite unele chestii!!!

Bannerul PLDM de la sediu local:
16.11.14                                                    





01.11.14

se pare că acesta este singurul mod în care unii concurenți electorali consideră că vă pot convinge să-i votați.... cu minciuni distrugeri și violență!

PLDM Bardar condamnă acțiunile violente și de vandalizare a pancartelor electorale, indiferent de orientarea geostrategică propusă, atâta timp cât acestea au conținut legal și constituțional!!!
Echipa și susținătorii noștri consideră că suportul de care beneficiază PLDM pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie nu poate fi clătinată de asemenea acțiuni barbare!!!!
În același timp, se vede tot mai des „efectul bulgărului de zăpadă”- frustrarea unor pasageri călători politici se manifestă prin minciună, manipulare, speculații și deja amenințări și răfuieli materiale! PLDM Bardar declară public că nu participă la acțiuni de distrugere, vandalizare sau profanare a bunurilor private sau publice!

Revenind la speculațiile cu sportul, când cineva se laudă tot satul că susține sportul în sat și promovează sportivii din sat; aș vrea să vă prezint echipa de bază introdusă de factorii de decizie PD în teren la Cupa Președintelui Raionului Ialoveni la volei:
 
după cum observați, în echipament sunt 8 persoane. Majoritatea îi cunoașteți, cel puțin ați auzit de ei!
Acum aș dori să trageți atenția la nr.9 de pe teren: îl știe cineva?


faceți cunoștință: el este Corneliu Rotaru din orașul Ialoveni, voleibalist!


În timp ce Corneliu de la Ialoveni joacă pentru satul Bardar: pe banca de rezervă stau în uniformă sportivă 2 bărdăreni și 3 stau în haine neschimbați!!!!

Păi, dragi bărdăreni, revenim la definiția din începutul articolului, chiar la atâta am ajuns noi de dezinformați și de mancurți încât să ne lăsăm furați de ei??? Unde-i partidul care spunea că susține sportul în sat? unde-s cei care au promis premii și promovare? De când mă țin eu minte- pentru satul Bardar nu au jucat decât bărdăreni!


PS cu placatele Poliția se ocupă deja, de bannerele cu sportivii înșelați se pare că se ocupă chiar sportivii, deși încă nu am înțeles cum se ocupă...

PPS referitor de ce eu nu am fost la volei: din lipsă de timp nu am reușit la ultimile antrenamente și nu pot pune eu în pericol rezultatul echipei doar pentru că eu vreau să joc!!!! Totuși în final Bardar (+Cornel de la ialoveni) a luat locul II la Cupă!

14 nov. 2014

Despre speculanți politici la Bardar(1)

       Ca să încălzim un pic atmosfera, voi începe această serie de postări despre speculanții politici din sat care nu mai au nimic sfânt, nu mai nici o valoare a cuvântului și plus la acestea au transformat politicul într-un câmp al minciunii, delapidărilor și a înșelăciunii, cu un exemplu concret:

câteva zile în urmă, câteva persoane publice locale, care mai ieri era la PL și susținători aprigi ai românismului basarabean, iar acum sunt vorbitori de limbă moldovenească(vezi linkul) și susținători ai statalismului moldav, au căutat și au sunat toți sportivii satului Bardar pentru a participa la o sesiune foto. Motivul anunțat la toți: vom face poze sportivilor pentru un album al sportului din sat! Doamne ferește fără politică!!!
     
        Tot acești speculanți politici au afirmat sus și tare către fotbaliști în momentul în care echipa satului a primit câteva premii de la un deputat PLDM că în cazul în care vor lua primul loc, ei vor rezolva 10 000 de lei premiu, iar dacă câștigă alt sat, nu vor primii aceea nimic..... Se pare că Pojăreniul zilele acestea, după ce au luat primul loc și premiul de 10 000 vor face un bal serios la pădure... și ai noștri au făcut încheierea sezonului la pădure, dar vă asigur că echipa de speculanți nu au adus măcar un chibrit la acea festivitate!!!!
Apropo: tot ei au promis până la alegeri lărgirea sălii sportive pentru voleibaliști și baschetbaliști...


revenind la poze:  fără acordul și măcar informația pentru sportivii din poze, speculanții politici au decis să scrie în broșura pe care o veți primi în curând la fiecare poartă aruncată, că toți acești oameni care știu precis că au alte viziuni politice, susțin și fac parte din echipa lor de manipulatori! Analizați broșura, vedeți cine este din sat, cu ce a ajutat satul, totuși sunt lucruri bune acolo!

ținând cont de toate cele spuse, dar și de comportamentul acestor indivizi, v-aș ruga să vă pregătiți în aceste câteva zile care au rămas până la alegeri, pentru a auzi zvonuri, bârfe și minciuni special lansate despre Vlad Filat, despre Angela Gonța, despre echipa PLDM, despre Tonu Alexandru, despre diferite alianțe cu comuniștii(deși tot ei le-au făcut pe timpul cât erau români liberali la nivel de raion)!!!

Din partea mea, rog să vă păstrați gândirea la rece, să analizați propunerile electorale, să analizați Planul 2020 al PLDM, căci noi vom avea grijă să aflați despre obiectivele și motivele pentru care au intrat acești speculanți politici în politică și viața publică! Și nu din bârfe oameni buni, nu din vorbe: totul va fi documentat, inclusiv cu linkuri, acte oficial! 

Eu sunt sigur că bărădrenii nu se lasă cumpărați, nu uită trădările și mai ales nu se lasă purtați cu zăhărelul și vorba dulce!
cum spune dl Președinte Filat: fapte- nu vorbe!

PS clarificare față de acuzațiile că PLDM ar fi împotriva amplasării monumentului Victimelor Represaților Regimului Comunist: puteți să întrebați primarul și cei 9 consilieri și 6 invitați că fracțiunea PLDM a propus ca acest monument să fie amplasat în partea stângă a scărilor spre primărie, cu condiția ca între scări să fie bustul artistului Aurel David și în dreapta acestora un monument al Memorie eterne(cei care au căzut în primul război mondial, al doilea, Afganistan, 1992 pentru independența Republicii Moldova!)

30 oct. 2014

Concert extraordinar 3SudEst la Bardar!!!


Modificări în programul vizitei dlui Vlad Filat, Președinte PLDM.

       Dl Filat a decis că satul Bardar merită un concert extraordinar cu participare nu doar a Nataliei Barbu, ci și a formației românești 3SudEst. În plus, l-am informat pe dl Președinte că marea majoritate a populației din sat lucrează la ora 15:30, respectiv nu vor avea posibilitatea de a savura un concert deosebit în Casa de Cultură și au apărut mai multe solicitări de a modifica ora de desfășurare a concertului. În legătură cu acest fapt, Dumnealui a decis să vină la noi în sat, chiar dacă la oră târzie, dar să nu privăm cetățenii de posibilitatea de a asculta pe viu artiști cu renume!!!
   Cu alte cuvinte, Vlad Filat va fi în raionul Ialoveni pe data de 31.10.14 începând cu ora 10:00 și până la sfârșitul concertului de la Bardar!! va trece pe la Puhoi, Răzeni(în ambele sate se va da deja în exploatare noul Centru de Sănătate), Zâmbreni, Horești, Ialoveni și desigur Bardar! Începutul concertului de la Bardar- 20:00

Astfel, Organizația Locală PLDM din Bardar vă invită la un mega-concert Natalia Barbu și 3SudEst la  Casa de cultură! Dacă vom fi prea mulți - scoatem artiștii în centrul satului!!!!




28 oct. 2014

Întâlnire electorală urmată de concert Natalia Barbu

Înainte spre un viitor European!
  • Am promis Liberalizarea Regimului de Vize: din 28 aprilie până acum 297 178 de cetățeni moldoveni, deținători de pașapoarte biometrice, au traversat punctele de trecere situate la frontiera cu Uniunea Europeană și Aeroportul Internațional Chișinău!
  • Am promis Semnarea Acordului de Asociere cu UE: la 27 iunie a fost semnat și deja ratificat de Parlamentul RM pe 2 iulie votat de Parlament!
  • Am promis Semnarea Acordului de Liber Schimb pentru ca produsele noastre să poată fi exportate în UE: deja de la 1 septembrie primele produse ajung în UE!


La Bardar vine Vlad Filat pentru o discuție sinceră cu consătenii referitor la realizările și Planul2020 al PLDM! Înțelegem că unele lucruri s-au schimbat, dar multe mai sunt de făcut!



                                    Natalia Barbu                   3SudEst

PS Vlad Filat a promis o surpriză pentru locuitorii satului despre care la moment nu cunoaște nimeni!

23 oct. 2014

Întâlniri electorale

     Alegerile Parlamentare din 30 noiembrie 2014 sunt extrem de importante pentru viitorul Republicii Moldova! la urnă Dvs veți decide unde mergem, în glodul siberian sau înspre civilizația europeană... în criminalitatea post-sovietică sau în familia statelor cu cea mai joasă rată de infracțiuni...

      Iată că a sosit momentul în care DVS trebuie să cereți darea de seamă a demnitarilor aleși la 28 noiembrie 2010!!! Ei trebuie să răspundă ce au făcut cu votul dvs de încredere! 
Cei 170 de localnici care au votat PD au dreptu de a cere explicații de la miniștrii lor, de la deputații lor! 235 de comuniști trebuie să vadă cine a mai rămas printre ei și cu cine mai votează...
741 de liberali din sat trebuie să ceară darea de seamă a celor 12 deputați, sau 7 care au plecat la partidul Primarului din sat, sau celor 5 care au rămas...
Cei 1416 de bărdăreni care au cedat în mod democratic puterea lor Partidului Liberal Democrat din Moldova trebuie să ceară socoteală de la deputați, miniștri, conducători!

     Tot mai des apelează la echipa noastră locală mahăli și sectoare pentru ai ajuta în diferite situații, cine pentru amenajarea unui drum, care cu calitatea apei de la robinet, cine cu conectarea la gaz. Un caz concret este cel al locuitorilor din Vălicica de sus spre Vinodel: oamenii pe bună dreptate vor să repare sectorul de drum str. Viilor(vinodel) care în mod ciudat a fost asfaltat doar până la mijloc, deși case pe atunci era și mai la deal.
 

      Echipa locală PLDM în frunte cu dl Deputat Dimitriu a dat curs inițiativei locuitorilor din zonă și săptămâna viitoare vom veni, cu sprijinul dlui Țurcanu Valeriu - Vicepreședinte al Raionului Ialoveni, cu devizul de cheltuieli care ne va spune clar de ce sumă este nevoie pentru betonarea drumului respectiv.
Pe parcursul discuțiilor au apărut mai multe propuneri, inclusiv soluția de a acorda bani doar pentru materiale, iar lucrările să fie efectuate de către locuitori, fapt care ar scădea cam 30% din costul total al proiectului. Practica arată că la Costești, Văsieni, sau Zâmbreni au fost economisite cheltuieli bune.



      În altă ordine de idei, ați văzut cu toții lucrările de reconstrucție a drumului spre grădiniță, ele practic se finisează zilele acestea. Finanțările din Fondul Național Rutier au fost implementate(desigur nu fără piedici din partea „colegilor”), iar cu această ocazie dl Filat, Președinte al PLDM, a decis să viziteze localitate noastră în data de 31 octombrie 2014, să mai identifice personal ce probleme mai sunt prin sat, cu ce ne poate ajuta, ce așteptări avem de la guvernanți. Cu alte cuvinte, ne va explica avantajele implementării Planului 2020 al PLDM pentru noi, cetățenii simpli, dar se așteaptă și la un dialog sincer cu locuitorii satului.
       Cu această ocazie, echipa PLDM din satul Bardar vă invită la o discuție deschisă cu Vlad Filat Președintele PLDM, partid cu cea mai mare pondere în coalițiile și alianțele Pro-Europene din 2009 încoace. Și de ce nu am sta noi la vorba cu un proaspăt candidat la calitatea de consătean? tot ne-a ajutat atâta în ultimii 5 ani!!!



PS înainte de dezbaterile și discuțiile cu Vlad Filat, echipa PLDM vă invită, vineri, 31 octombrie 2014, începând cu orele 15:30 fix(fără întârzieri) la Casa de cultură din sat pentru a savura evoluția Nataliei Barbu pe scenă.

PPS dacă apar situații în care aveți nevoie de o consultație, de un ajutor din partea noastră, Echipa PLDM din sat și-a instalat sediul pentru campania 2014 în fosta farmacie: deci de fiecare dată când vedeți lumina aprinsă sau lăcata scoasă- vă primim cu drag! În restul timpul suntem disponibili la telefon!

20 oct. 2014

Săptămâna transparenței

Citata : „http://descentralizare.gov.md/libview.php?l=ro&id=1209&idc=249

      În anul curent (săptămîna 13-19 octombrie), prin intermediul Cancelariei de Stat, Programului Comun Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) și altor parteneri de dezvoltare, vor fi promovate diverse evenimente la nivel național și local, în presă, în rîndurile APL, reunite sub genericul menționat.
    Încurajăm autoritățile locale să-și promoveze la nivel național bunele practici în domeniul transparenței și să organizeze la nivel local evenimente de sporire a participării cetățenilor și de creștere a transparenței administrative: invitarea cetățenilor la ședința consiliului local; ziua ușilor deschise; audierea executării bugetului; prezentarea publică a raportului primarului, instruiri în domeniul transparenței administrative pentru consilieri; dezbateri publice pe teme de interes local etc. Toate aceste evenimente vor fi incluse într-un calendar de evenimente comun, care va fi distribuit pe larg.„



care au fost evenimentele dedicate transparenței ? afară de postarea mea prin care au fost invitați cetățenii la ședința consiliului local....
transparența și primăria Bardar, două lucruri separate!!!

PS voi avea grijă personal ca activitatea din ultimii 7 ani a primăriei și a altor instituții din sat să fie publicată, și citită, pentru ca fiecare cetățean locuitor aici să cunoască cu care sunt motivațiile și cu ce respiră reprezentanții noștri în posturile de conducere!!! cifrele sunt interesante...

16 oct. 2014

Un sfârșit de săptămână plin de evenimente

pe rând

VINERI
se preconizează următoare ședință a consiliului local Bardar

Ordinea de zi propusă:
1. Cu privire la pregătirea instituţiilor publice către perioada rece a anului.
 Raportor: Tonu Galina – directorul grădiniţei de copii „Licurici”
 Luchiţa Margareta – medic-şef la CS Bardar
 Tonu Tamara – directorul Liceului Teoretic „Aurel David”

2. Cu privire la propunerea candidaturilor membrilor birourilor secţiilor de votare care vor fi constituite în s. Bardar pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.
 Raportor: Tonu Alexei – secretarul consiliului sătesc Bardar.

3. Cu privire la modificarea şi rectificarea bugetului primăriei s. Bardar.
 Raportori: Petru Plugaru – primarul s. Bardar;
 Iovu Zinaida – contabil şef la primăria s. Bardar.

4. Cu privire la examinarea cererilor şi demersurilor persoanelor fizice şi juridice.
 Raportor: Tonu Alexei – secretarul consiliului sătesc Bardar.

5. Cu privire la aprobarea planului de activitate a consiliului sătesc Bardar pentru trimestrul I a anului 2015.
 Raportor: Tonu Alexei – secretarul consiliului sătesc Bardar.

chiar vă invit să vedeți și dvs cum lucrează consilierii și cum se apără interesele cetățenilor!!!
Începutul ora 16:00, la primărie

SÂMBĂTĂ:
pe stadionul de minifotbal de la Liceu se va desfășura turneul final la minifotbal al funcționarilor publici și al aleșilor locali. Veți avea ocazia să șuierați, să înjurați sau chiar să susțineți echipa satului Bardar calificată. 
Începutul 10:00



În final partea mai tristă.....permiteți-mi să aduc sincere condoleanțe Familiei și celor care au cunoscut-o pe Domnișoara Elena Tonu, trecută în Lumea celor Drepți mult prea devreme din cauze medicale neclare la moment... a fost colega noastră, a fost un OM deosebit, o tânără a cărei inițiativă și inteligență este foarte greu de depășit... Domnul să o ierte! Iartă-ne Lenuță, dacă am greșit cu ceva!!!

11 oct. 2014

Drum de acces spre grădiniță!

      Anul 2014 este crucial pentru viitorul Republicii Moldova, iar bugetul de stat a fost construit și repartizat pentru a avea un impact cât mai vizibil pentru cetățeni. Cu toții am observa ca pentru prima dată din ultimii 23 de ani pensiile au crescut cu peste 15% într-un an, ajutoarele sociale s-au mărit, au crescut salariile profesorilor, lucrătorilo auxiliari la instituțiile de învățământ, la instituțiile culturale.
       În același timp au crescut fondul de investiții locale, Fondul de Dezvoltare Regională, Fondul de Dezvoltare a CNAM, Fondul Ecologic.... 
În cifre: pentru prima dată în istoria Republicii Moldova Fondul Rutier Nașional a depășit suma de 1,2 milarde de lei, dintre care tot pentru prima dată 390 milioane de lei au fost acordate pentru drumuri locale, din sate.
     Pentru satul nostru au fost atrase surse importante. Însă fiecare cu prioritățile sale: de exemplu primarul a atras din partea PLR 300 mii pentru trotuar în centrul satului, 600 mii pentru drumul spre stadionul din Bahnă. Echipa PD, fosta PL, a atras 400 mii pentru drum în beton armat de la deal de primărie. Echipa PLDM a atras 700 mii de lei pentru drumul de acces spre grădiniță: pilonul nr. I al Planului2020 PLDM- UN SISTEM EDUCAȚIONAL MAI PUTERNIC!
       Țin să amintesc că în anul 2013 a fost construit cu sprijinul echipei locale PLDM și a deputatului Dimitriu Anatolie drumul dintre clădirea B a liceului și clădirea A, pe la deal de stadion, iar anul acesta am depus toate efprturile pentru a atrage 200 de mii pentru amenajare a 2 blocuri sanitare pentru deschiderea grădiniței nr. 2 în blocul B al liceului.

Vedeți mai jos poze din procesul de amenajare a drumului de acces spre Grădinița „Licurici”:





Pe întreaga lungime de drum asfaltat va fi amenajat un trotuar

PS noi cu toții înțelegem că există 1000 de probleme mari în sat, dar pe rând cu un sprijin concret din partea partenerilor europeni de dezvoltare avem șansa ca aceste să se înjumătățească în 2 ani!!!
doar pentru dezvoltarea satelor UE are pregătit un Fond de Dezvoltare de 120 milioane de euro la implementarea Strategiei de Dezvoltare a Agriculturi și a Mediului Rural!!!
PPS fiecare își stabilește prioritățile politice după gust!

7 oct. 2014

Sondaj local

cu 53 de zile înainte de alegeri, temperatura ringului de luptă electorală este destul de înaltă... asta prezintă multe avantaje dar și pericole... din păcate trebuie să recunoaște că nu suntem încă suficient de educați din punct de vedere politic... Parcă nu aș putea compara situația politică a noastră la moment cu cea în care conservatorii britanici sau republicanii din SUA se luptă pentru majoritatea politică!

totuși învățăm!
avem dezbateri mai democratice, mai elaborate!
apar jurnaliști capabili să „îndoaie” orice politician!

Avem însă mult de lucru la capitolul luptă politică... mulți încă preferă să arunce cu noroi prin sat, decât să explice de ce cineva i-ar vota anume pe ei. Tare speram că, măcar de data asta se vor dezbate programele politice, planurile și strategiile de îmbunătățire a situației populației....

Eu știu că PLDM are o strategie pe termen mediu interesantă... PDM se axează pe probleme sociale. PL are idei bune pentru limitarea statului în activitatea economică...

De ce ar trebuie să treacă la atacuri personale??? să fie atât de lipsiți de substanță atacatorii?


PS de astăzi în partea dreaptă a blogului am lansat un sondaj anonim privind susținerea de care se bucură anumite formațiuni politice la alegerile din toamnă. 

PPS cei care consideră că ar trebuie sondajul să mai conțină alte rubrici, nu ezitați să sugerați prin comentarii!

6 oct. 2014

Părerea mea referitor la Liceu și stimații profesori!

  Din lipsă de inițiativă și lenevie de tip birocratico-libertină, mai mulți cetățeni rău-informați și împinși de la spate de câțiva afaceriști mai mici sau mai mari au decis să atace acțiunea noastră a verzilor de a ne exprima sincer aprecierea și profunda recunoștință pentru munca și sacrificiile depuse de profesorii din sat. Aceștia au fost vizitați, din păcate doar cei care i-am găsit acasă în zi de duminică(pe doamna Tonu Maria Constantin chiar pe drum), indiferent de disciplina predată, clasă dirijată și chiar o parte dintre profesorii care predau în alte instituții de învățământ!!!

Și iată cu 55 de zile înainte de alegeri, un grup de câțiva tineri activi și bravi, influențați de businessmani cu interese ascunse și oameni politici care ar dori mai degrabă să nu se facă nimic în sat decât să facă un concurent electoral(le-aș aminti acestor indivizi cum a reacționat echipa PLDM la drumul din bahnă, deși trebuie să recunoaștem că ideea inițială aparține dlui Oleg Plugaru, pe atunci membru PL) au decis să umble cu minciuna - poate fură din impactul acțiunii din 5 octombrie a echipei noastre locale.....Și dacă sincer, m-am săturat de acuzații nefondate referitor la atitudinea mea, sau a echipei față de liceu... Dacă eu sunt greșit, de ce în discuțiile cu profesorii 80% dintre ei îmi dau dreptate???? Eu înțeleg că tinerii de azi sunt cu cerințe foarte înalte și neascultători pe alocuri, dar nici chiar nu sunt eu împotriva unei instituții din satul nostru....Care a venit din sat la mine cu o inițiativă și nu am depus eu toate eforturile să fie rezolvată problema???? Grădiniță, Centru de Sănătate, Primăria, Asociația de Împrumut, colectivele de călători la ruta Bardar-Chișinău, mahalele întregi....?????

Totuși aș dori să clarific niște chestiuni:

- criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o instituție de învățământ pentru deține licență de LICEU sunt stabilite de către Ministerul Educației. Obiectivul principal este edificarea unui sistem educațional performant și european, în care profesorul este apreciat la justa valoare. Toate aceste obiective de partid sunt specificate în Pilonul nr.1 al Planului 2020 a PLDM. Or nu cred că ar fi europenește să avem Liceu cu 200 de elevi și la Sociteni și la Pojăreni și la Ruseștii Vechi...
Obiectivul principal este de a avea licee moderne echipate corespunzător și cu profesori bine plătiți! 

- în cazul Liceului din sat, singura problemă este numărul de elevi ale claselor X-XII. Numărul de elevi depinde pe de o parte de conducerea liceului și de colectiv, pe de altă parte de opțiunile elevilor!!! 
Cum se face că la Liceul din Puhoi(cu populație aproximativă ca la noi) sunt 90 de elevi X-XII, iar la Bardar să fie 48?

- referitor la „făcut cu ou și cu oțet” liceul din sat..... am vrut să tac, dar aberațiile unui reprezentant al pretinșilor juriști depășesc orice bun-simț și raționalitate!

repet a 35-a oară: atitudinea mea față de liceu rămâne aceeași, trebuie să identificăm cu toții împreună soluții pentru stoparea prăbușirii numărului de elevi din liceu! Condamn personal orice altă interpretare a abordărilor publice la această tematică!!!
Mânicile suflecate și ajuta-ți care și cum poate!

PS tare-mi amintește această situație cu hiperactivitatea unor tineri conduși de la spate de oameni de afaceri care vor să scoată foloase personale din politică cu campania electorală 2010 și cea din 2011.... tare aș vrea să întreb colegii de baricade care aruncau cu noroi, minciuni și insinuări asupra altor persoane: pentru cine v-ați certat prin sat, pentru ce ați lupta împotriva cuiva și nu PENTRU sat? câți consilieri PL sunt în consiliul Raional? Câți sunt în sat? unde vă este primarul?

PPS acest articol va fi citit de către conducerea Liceul la ședința profesorilor ca și celălalt sau nu are acordul de la nou conducere politică?

5 oct. 2014

Să ne trăiți, Dragi Profesori!




Cu ocazia Zilei Profesorului OP PLDM Bardar a venit cu cele mai sincere urări de bine și apreciere profundă și recunoștință pentru eforturile și sacrificiile depuse de profesorii din sat. Nu au fost uitați profesorii pensionați sau care profesează în altă localitate!








Ne cerem scuze că nu v-am găsit pe toți acasă! Dar asta nu înseamnă că vă apreciem mai puțin!


PS Să ne trăiți mulți ani și să ne educați continuu!!!
PPS Un mare mulțumesc domnului Deputat Dimitriu Anatolie pentru suport în cadrul campaniei!

27 sept. 2014

Returul sferturilor la fotbal 2014

Duminică, 21 septembrie 2014, echipa satului a jucat meciul tur al 1/4 de finală a campionatului raional la fotbal la Costești. Deși nu au fost toți sportivii din oferta de joc, cei 14 care au îmbrăcat echipamentul cu FC Bardar pe spate s-au prezentat mai mult decât onorabil!!! Indiferent de codițiile meteo și calitatea gazonului...
Ne cătând la faptul că au jucat în deplasare, cu o diferență de vârstă în favoarea experienței și vârstei, bărdărenii au avut inițiativa toate primele 70 de minute ale meciului conducând la un moment dat cu scorul de 2 la 0, marcatorii fiind Sergiu Buga cu o lovitură de cap salvatoare din 3 m după o centrare din lovitură liberă și Sava Pavel, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 m executată foarte ciudat, portarul nefiind în posibilitatea de a para șutul.,

Totuși pe seama oboselii colective și a ghinionului pe unea locuri, gazdele au egalat pentru a prelua conducerea dintr-o bâlbâială în careu în ultima fază a meciului.

Concluzia mea personală: avem șansa să ne luăm revanșa la Bardar!

Cu această ocazie deosebită, pot să vă informez că echipa are deficiențe grave de componență, având jucători atât accidentați cât și suspendați pentru cumul de cartonașe.....Totuși băieții se concentrează la maxim, mobilizându-se pentru mare bătălie:

Acum este momentul să îi ajutăm să treacă de Costești, răzbunând eliminarea de anul trecut exact la această fază a competiției....

DRAGI BĂRDĂRENI, echipa de fotbal a satului, nu a primăriei, nu a vreunui partid sau persoane, vă invită la meciul de duminică 28,09.14, care va începe la ora 13 00 pe stadionul din bahnă care va conta pentru calificarea în semifinalele campionatului Raionului Ialoveni la fotbal 2014!!!!



PS în faza următoare câștigătorul meciul Bardar-Costești va juca cu câștigătorul perechii Mileștii Mici- Molești!

19 sept. 2014

Duminică importantă pentru sat 21.09.14

Reamintesc că duminică este Prima ediție a festivalului folcloric „Frunza Nucului” care se va desfășura începând cu ora 11:30- defilarea participanților în costume populare din centrul satului până pe stadion. La 12 00 se preconizează deschiderea oficială a festivalului pe stadionul din Bahnă.


Pentru mulți însă această duminică este importantă prin prisma faptului că echipa satului de fotbal seniori s-a calificat în sferturile de finală a campionatului raional la fotbal. Conform clasamentului final în urma a 16 etape, băieții noștri vor juca cu echipa satului Costești, duminică 21.09.14 începând cu ora 13:00 pe stadion din satul Costești. 

Pentru spectatori va fi organizată o rutieră care pleacă din centrul satului, de la oprire la ora 12:10!
Consider că totuși a venit timpul să susținem acești bravi apărători ai satului sacrificându-și timpul liber, sănătatea și cariera(pentru fotbaliștii care vin la meciuri, deși nu au permisiune de la antrenorul lor)

HAI BARDAR!


PS vreau să vă amintesc că anul trecu, echipa satului a fost eliminată dramatic de aceeași echipă a Costeștiului... deci REVANȘA se cere!

17 sept. 2014

Festivalul „Frunza nucului”

Am primit cu o deosebită plăcere invitație la Prima Ediției a Festivalului Folcloric „Frunza Nucului” organizat de către AO „Artă, Meșteșug și Tradiție din Bardar” în parteneriat cu Direcția Cultură Ialoveni și Ministerul Culturii în ziua de duminică, 21.09.14.



Subliniez că începând cu ora 11 va începe Parada Ansamblurilor populare din centrul satului spre stadionul din Bahnă!
La orele 12:00 se planifică deschiderea oficială a Festivalului pe Stadionul din Bahnă!


Sunt curios chiar cum vă arăta mult-așteptatul festival și care va fi contribuția atât a instituțiilor implicate, dar și a cetățenilor!

Organizatorii vin de asemenea cu un mesaj către locuitorii satului: „Pentru tîrgul de gastronomie din cadrul Festivalului folcloric Frunza nucului avem nevoie de gospodine care ar putea pregăti plăcințele, învîrtită, tortă cu miez de nucă sau alte bucate care ar avea aceste ingrediente, VĂ ROG cine are cunoștințe sau ar dori să participe să ne dea de veste... + că ne trebuie și cineva care ar vinde vin gustos și țuică de casă...”

PS sunt implicate multe persoane de bună credință în organizarea acestui eveniment frumos!!! Zvonurile circulă că există forțe politice care doresc deturnarea semnificației festivalului în eveniment de partid... sper să nu le reușească!

PPS cu această ocazie suntem cu toții invitați la Festival!!!

11 sept. 2014

Despre Liceu

pentru a mia oară, echipa politică din care am onoarea să fac parte, precum și conducerea acesteia demonstrează loialitate față de sat!


au fost trâmbițări de tot felul referitor la atitudinea PLDM Bardar față de liceu, că vrem să-l închidem, că luptăm împotriva lui!!!!! dacă este așa, cum se face că deja a 3-a oară echipa intervine pe lângă Ministerul Educației pentru a face o excepție pentru satul nostru de la prevederile regulamentare???? de ce de fiecare dată echipa PLDM din Consiliul Raional Ialoveni a susținut menținerea claselor de liceu, deși conducerea acestuia nu reușește să strângă anual decât 20 de elevi, indiferent de numărul absolvenților clasei a 9-a????

Întrebarea mea este legată de echipa de management a liceului: cum explică ei fenomenul că marea majoritate a absolvenților fug de liceul din sat? ce măsuri au luat pentru prevenirea acestui fenomen?
Să știți că noi susținem întru totul politica promovată de Doamna Ministru Maia Sandu, iar răbdarea acesteia pentru asemenea management este foarte subțire!

PS tot mai des constat blocaje ale proiectelor finanțate cu suportul nemijlocit al PLDM, dacă se va continua în acest mod vă asigur dragi fântâneni și alți doritoni că lucruri vor lua o întorsătură urâtă, atât din punct de vedere legal, cât și al obrazului vostru!!!

PPS acum urmează conducerea primăriei să mă acuze pentru controlul periodic la care este supusă... vă recomand să vă informați privind verificările și reviziile obligatorii...

8 sept. 2014

Înainte de campania electorală

    Deși mai sunt 83 de zile până în ziua alegerilor, poate cele mai importante alegeri de la Independență încoace (ținând cont de circumstanțele regionale, armata rusă, embargoul și forțele militare transnistrene), forțele politice deja calibrează informațiile, concep planurile de campanie, definitivează echipele staffurile. Din punct de vedere legal, campania electorală începe cu 60 de zile înainte de data alegerilor, adică din 1 octombrie în mod oficial se începe bătălia politică.

Unele partide adoptă o nouă modalitate de stabilire a listei electorale, altele acumulează resurse pentru campanie, unii caută tineri să-i mituiască, alții adună susținătorii în piețe. Fiecare cu strategia lui.

Parcă nimic nu e ieșit din comun, ca de obicei. Doar cu o anumită excepție: PLDM își adună susținătorii în Piața Marii Adunări Naționale! 
TOATE forțele politice din țară au sărit că arși, să critice acțiunea și să aducă poze falsificate tot de ei, au inventat plăți pentru susținători, au sărit cu profesori obligați și copii forțați....

câteva observații:

1. de când vă interesează pe absolut toți o activitate de partid a PLDM??? de ce vă temeți așa de tare, e doar o adunare de partid.... dacă vreți veniți și voi miercuri, avem adunare OP PLDM Bardar, e publică!

2. câți profesori din sat au participat? câți dintre ei au fost forțați cumva?

3. cine dintre acești tineri și maturi a fost plătit sau forțat să vină????

poate doar Primul Ministru Iurie Leancă.....

4. referitor la fotoșopurile inventate de concurenți și realitatea zilei de ieri 2 linkuri interesante:

5. dacă ați observat, PLDM nu a căutat nod în nici o papură, la nici o adunare nu veți auzi ceva despre un alt concurent electoral, noi doar promovăm Planul2020, un program complex a cărui obiectiv major este integrare Republicii moldova în UE până în anul 2020!!! care-i faza că bateți în această formațiune?

6. bancul cu moldovenii în ceaunul diavolului fără capac.... rusu stă deoparte și se prăpădește de râs cum cetățenii RM se ceartă între ei, pentru ca în final să învingă o forță pro-estică. Ba mai mult, ei pompează bani grei ca să ne certe între noi...


PS ținând cont că mai mulți tineri activi și îngâmfați, care ca de obicei au decis în loc să propună acțiuni concrete și planuri de dezvoltare a Republicii Moldova sau a satului, vin în mod repetat cu o propunere către toți cei interesați:
- la începutul lunii octombrie să începem o serie de dezbateri electorale publice în Casa de cultură a satului. Dezbaterile să fie moderate de un jurnalist independent (propunerea mea- Victoria Ungureanu), cu condiții clar stipulate din start, o dată la 2 săptămâni, pe o anumită tematică, la care vor participa reprezentanții tuturor formațiunilor politice angajate în campania electorale pentru parlamentare, cu echipă locală în sat.
Sunt sigur că Victoria are capacitatea de a stabili forme specifice de dezbatere politică, cronometrată și, cel important, publice, nu din spatele calculatorului! Voi insista ca aceste dezbateri să fie înregistrate pentru a fi difuzate ulterior pe internet și pe cablu!

PPS nu vreau să mă cert cu nimeni, dar nu voi accepta sub nici o formă, și voi apela la toate instanțele posibile, în cazul în care în sat se vor prolifera insinuări și calomnii din partea unor cetățeni angajați politic(indiferent de partid și înălțime) față de echipa din care fac parte!