23 oct. 2023

Implicare și realizări în satul Bardar

       În acești câțiva ani de activitate publică, niciodată nu m-am expus pe domenii în care nu am experiență sau până nu am consultat specialiști. Cred cu tărie că un singur om nu poate să fie specialist pe toate segmentele și mereu trebuie să ne consultăm cu oamenii cu studii din acel domeniu, cu practică de viață și care au mai făcut ceva asemănător cu rezultate bune.
     Recent, mai mulți consăteni, mai des cei plecați din sat de mai mulți ani, au solicitat să informez care au fost realizările mele în sat și unde am fost până acum... Nu sunt genul care să sară în față cu pumnul în piept că am realizat ceva... Oamenii vor aprecia și așa!
   Eu am fost în sat, am activat câte un pic și în România, apoi am gustat și viața din Diaspora. Dar în fiecare an în care am avut posibilitatea am contribuit cu câte ceva în sat.
    Primul proiect adus în sat a fost prin intermediul Fondului pentru Tineri Ialoveni: un mic loc de joacă și câteva urne instalate în sector locativ nou*(exact mai la deal de casa domnului Tonu Andrei Constantin profesor de educație fizică). 
   Apoi a urmat implicarea politică, fapt care a contribuit la creșterea posibilităților de atragere a finanțelor în sat*(cronologic Asistent al Deputatului în Parlamentul RM, șef Direcția ANSA, șef Cabinet Ministrul Agriculturii, Șef Adjunct al Întreprinderii de Stat Centrul Informațional Agricol, consilier raional):
  • 2011 - la Grădinița Licurici, prin amendamentul deputatului Dimitriu Anatolie am reușit să aducem 100 000lei pentru dotarea un grupe de grădiniță cu mobilier și cele necesare
  • 2012 - drumul de la deal de stadionul Liceului, prin susținerea tot a deputatului Dimitriu s-a reușit cu 250 000lei să acoperim glodul veșnic cu pietriș și moluză și să se construiască un canal de scurgere a apelor de ploaie. Apropo, acum ar trebui betonat, dacă deja s-a așezat baza drumului!
  • 2013 - Proiectul IFAD, asfaltarea drumului din Bahnă și drum pietruit spre Lalelele din Valea Mare. Deși proiectul a fost inițiat de dl Consilier Plugaru Oleg, primăria a primit nu mai puțin de 2 scrisori de blocare a finanțării!!!*(dl Primar Plugaru Petru poate să confirme!) După ce personal am editat adresări multiple la factorii de decizie, chiar până la nivel de Priministru!!! împreună cu echipa am reușit să ghidăm primăria și să găsim cele 1,2 milioane de lei contribuție obligatori necesară pentru a implementa proiectul mare de 4,5 milioane de lei!!!
  • 2014 - pietruirea unei părți din străzile Livezilor și Aurel David (în spatele gospodăriei familiei Ciubuc și spre familia Iovu Gheorghe), apoi re-asfaltarea străzii Limba Noastră, sectorul de la traseul central până la intersecția spre Grădiniță, 500mii lei, pentru ca apoi să se reușească asfaltarea deja până la poarta grădiniței

   După aceasta au urmat multe etape interesante și proiecte în care am fost implicat, dar voiam să atrag atenția asupra unui proiect la care țin mult: Construcția Centrului nou de sănătate, proiect scris de mine personal, depus la finanțare la CNAM și Ministerul Sănătății și acceptat spre finanțare cu suma inițială de 3,7 milioane de lei!!! Odată cu creșterea prețurilor și a complicațiilor cu constructorii, nu am lăsat singură echipa nouă a Centrului și am solicitat ajutor de la Județul Ilfov, înfrățit cu Raionul Ialoveni. Frații au reușit să ne transfere 50 000€ pentru finalizarea construcției*(fapt care poate fi confirmat de Dl  Tonu Mihail exViceprimar) știrea de confirmare aici
   Alt proiect atras cu ajutorul partenerilor din România a fost reparația Cantinei Grădiniței Mărțișor 400 000lei din programul Guvernului României. Și apropo, Colegii din România și astăzi ar fi dispuși să ne ajute să ne integrăm mai rapid în UE, să ajungem la nivelul lor de dezvoltare dacă am avea dorință!
Un capitol aparte al implicării mele în viața publică a satului este legat de calitatea de consilier raional. În 2019, cu ajutorul voturilor DVS am ajuns unul dintre cei 3 consilieri care nu au cedat șantajărilor și ofertelor de a face o alianță nefirească cu echipa Plahotniuc la Consiliul Raional Ialoveni*(explic: blocul ACUM a acumulat atunci 16 mandate și pentru a putea să conducă raionul, alianța mai avea nevoie de 1 consilier, respectiv noi am fost cei care nu am cedat și am făcut împreună cu consilierii PAS și PPDA echipă la raion). Această colaborare ne-a permis să atragem în sat finanțare:  
2019 - asfaltarea intrării în sat 200 mii lei
2020 - contribuția la proiectul scris de echipa noastră raională cu programul ApaSAN 692 800lei, Centrul de Sănătate Bardar 50miilei, 430mii lei Liceu*(inclusiv reparații la cantină), 23 mii lei susținere Consiliul elevilor din Liceu
2021 - amenajarea teritoriului Liceului 117mii lei, 150mii lei contribuție la proiect tractor, 731 mii lei drumuri, inclusiv asfaltarea din centrul satului și marcajul rutier, 8mii lei susținere Consiliul elevilor din Liceu
2022 - schimbarea ușii de la intrare Centrul de Sănătate, contribuție la reparația noii clădiri a Centrului de Sănătate 385mii lei, la Liceu 273,6mii lei *(inclusiv pentru sistem antiincendiar, costume naționale, transport)
2023 - 30miilei pentru 2 hidranți supraterani, 136,1mii lei pentru reparații în sala de forță unde se antrenează copii din sat*(fostul atelier al liceului)

   Și în tot acest timp, am căutat modalități pentru susținerea financiară a echipei de fotbal din localitate, chiar dacă am avut uneori câte un pic de suport din partea primăriei, băieții pot confirma*(inclusiv dl Specialist pe sport Tonu Andrei) că avem cheltuieli un pic mai mari decât se crede. Soluții sunt și pentru aceasta! Rezultatele obținute de băieți o demonstrează!

   PS Concluzia, noi am demonstrat în fiecare an că multe lucruri frumoase din sat pot fi făcute și atrăgând finanțe din alte părți, identificând programe de finanțare, aplicând la proiecte! Colegii cu care am lucrat în toți acești an sunt cu noi și ne vor susține atât de scrierea proiectelor cât și la implementare!

9 oct. 2023

Prioritățile și echipa pentru mandatul 2023-2027

     După cum am menționat și anterior, echipa noastră consideră că dezvoltarea satului nu trebuie să stea doar pe umerii unui singur cetățean și nici într-un caz doar pe bugetul local sau și mai rău, pe banii sătenilor!!! Banii oamenilor sunt ai oamenilor! Primăria trebuie să caute resurse astfel încât oamenii să contribuie doar cu cât doresc, cu cât au posibilitatea!!! De aceea, vă prezentăm mai jos echipa noastră de consilieri și cele 4 priorități pentru anii 2023-2027


Consilieri:
1. Tonu Alexandru - consilier cu experiența a 3 mandate în sat și 2 mandate la nivel de raion
2. Tonu Ion Ștefan - pădurar, administrator la cimitir, experiență de consilier independent
3. Tonu Radu - experiența de 2 mandate de consilier, ÎI Tinerețea Hariton
4. Roșioru Constantin - inginer, experiență de 20 de ani activitate publică
5. Pisica Ion Vasile - Manager vânzări la Bicomplex SRL, sportiv cu experiență
6. Macovei Lilia - șef secție în Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, absolventă a cursurilor „Femei pentru leadership și Buna guvernare”
7. Bivol Eugen - constructor, experiența a 3 mandate de consilier, lider agricol, voluntar local
8. Plugaru Angela - Director Executiv la AÎE „BRD Finanțe”
9. Tonu Galina - VicePreședinte al raionului Ialoveni 2019-2023, Director al Grădiniței de copii „Licurici”
10. Macovei Victoria - aparatist laborator la SA Termoelectrica
11. Tonu Aurel - inginer, antreprenor în sat
12. Bivol Constantin - inginer în IT, Administrator de sistem la SRL Dolmar Impex
13. Sava Olga - artistă populară cu renume republican
14. Raileanu Oleg - inginer
15. Macovei Mihaela - patiser la SA „Brutăria Bardar” 

Cele 4 priorități propuse:
  • Susținerea Întreprinderii Municipale Conprimserv - care sunt serviciile prestate în general de Administrația Publică Locală Bardar? iată cât de des scriem o cere sau o plângere la Primărie? cât de des ne trebuie un document de la Primărie? Dar apă primim zilnici de la Conprimserv!!! Canalizarea o îngrijește Conprimserv!!! Gunoiul este evacuat de Conprimserv!!!! Reiese că cel mai des primim servicii de la întreprinderea municipală! Noi considerăm că pentru a reduce pierderile, pentru servicii de calitate - trebuie să investim în utilaje, în instrumente, în aparate, în instrumente și desigur în rețele!!!
  • Formarea și instruirea unei echipe de scriere a proiectelor - ca să scădem din presiunea pusă pe bugetele familiilor din sat, să nu mai șantajăm mahale întregi *(dacă nu contribuie cu X lei, nu se face drumul!!!), noi ne propunem să găsim programe de finanțare și să depunem proiecte! Din echipă vor face parte atât angajați ai primăriei, cât și voluntari din sat care au experiență! Instruirea se va face cu ajutorul partenerilor din România, care au trecut deja prin etapa de pre-aderare și au valorificat miliarde de euro anume prin proiecte scrise corect.
  • Diversificare surselor de apă potabilă - pentru a limita la maxim situațiile de avarie sau lipsă de apă la robinet, noi ne propunem să facem o inventariere completă a surselor existente*(câte sonde avem pe teritoriul satului? în ce stare sunt? de unde se mai poate de conectat?). La fel, ne propunem să găsim o soluție pentru modernizarea sondei care deservește sectorul David Service și să conectăm între ele toate rețelele care la moment sunt separate. La Botna, planificăm să conectăm rețeaua din zona Moldselhoz la rețeaua care se alimentează din pompa modernizată recent de Conprimserv din Runcu.
  • Construcția locurilor de joacă zonale și includerea copiilor în cercuri culturale sau sportive - pentru a mai scoate tineretul din față ecranelor tabletelor, smartfoanelor sau televizoarelor ne propunem să inventariem prin tot satul și să identificăm cu ajutorul locuitorilor, să documentăm terenurile, și să construim terenuri de joace sigure, rezistent și atractive în cât mai multe mahale. La fel, vom identifica resurse în bugetul pentru cultură pentru câteva unități de coreograf care să ocupe copii cu dansurile. Pe partea de sport vom căuta sponsori, vom atrage finanțare din Bugetul școlii sportive Ialoveni, din Consiliul Raional, pentru a susține secțiile sportive deschise la moment, dar și vom deschide secții la alte probe sportive.

PS despre celelalte propuneri pentru dezvoltarea localității vom anunța în curând, o parte dintre ele deja se coordonează cu potențialii finanțatori străini.

10 aug. 2023

Securitatea antiincediară în localitate

    În cadrul lucrărilor de localizare/lichidare a incendiului din data de 18 iulie 2023 dintr-o gospodărie privată din zona Liceului, la care am avut neșansa să intervenim mai mulți locuitori ai satului, am constatat încă o dată o problemă majoră a satului Bardar: la 1000 și ceva de case care sunt în sat NOI nu avem niciun hidrant public capabil să alimenteze autospecialele pompierilor în timpul intervențiilor !!! În caz de necesitate stringentă pompierii merg la SA Vinăria Bardar, sau înapoi la Ialoveni/Hâncești... Tractorul cu cisternă procurate cu suportul AIPA este foarte bun pentru intervenții minore sau în câmp deschis, margini de pădure, dar în sat și în încăperi nu avem nici utilaj, nici personal instruit pentru intervenții.

Apropo există un hidrant instalat în imediata apropiere a casei dlui Tonu Andrei Constantin *(profesor de educație fizică și sport)din sursele mahalei, dar fiind în vârful dealului, presiunea este slabă, sau chiar minimă în perioada secetoasă a anului!!!!

Ținând cont de cele expuse, în data de 20 iulie 2023 am depus un demers către Consiliul Raional Ialoveni pentru alocarea sumei de 30 000lei necesari pentru procurarea a primii hidranți supraterani cu diametrul 80mm și presiunea de lucru 16.









În ședința din 10.08.23, cu sprijinul Președintelui Raionului, dl Silistraru, și cu susținerea tuturor consilierilor din sală, au fost votate și alocate cele 30 000lei necesare satului!!!!

Conform discuțiilor preliminare cu șeful IGSU Ialoveni, hidranții au o mai mare efectivitate în sistemele publice de aprovizionare cu apă, dacă sunt amplasate în locuri ușor accesibil și exact lângă un rezervor activ. La fel, IGSU este dispus să ne ajute cu toată asistența specializată în procesul de montare și întreținere a hidranților supraterani.


PS Sperăm că vom găsi împreună cu Primăria de Bardar și Conprimserv o soluție cât mai rapidă pentru procurarea și montarea hidranților în cel mai util LOC din sat! Asemenea hidranți, în țările civilizate sunt pe fiecare stradă, și noi trebuie să tindem spre asta!!! Mai ales acum, la modernizarea/schimbarea rețelelor de apeduct....

5 iun. 2023

Apa potabilă în satul Bardar

Obligațiunea de bază a Autorităților Publice Locale este asigurarea derulării continue și în condiții cât mai bune a serviciilor publice, printre care și cel de alimentare cu apă și canalizare. 

Fiind într-o zonă geografică destul de favorabilă, în mod natural, până la marile schimbări climatice, satul Bardar a fost suficient de alimentat cu surse de apă, mai des din fântâni și izvoare. Însă toți cei care aveți fântâni acasă sau în apropierea gospodăriilor puteți observa scăderea nivelului de apă, fenomen mai pronunțat în perioada caldă a anului. Acesta este primul semn că cantitatea de precipitații căzută anual, dar mai ales iarna sub formă de zăpadă, este insuficientă, iar pânza de ape freatice a coborât mult sub nivelul anilor 1950-1980...Cele 120-145mm de precipitații căzute în aprilie, au îmbunătățit situația la suprafață, dar problema scăderii nivelului apelor freatice persistă în ansamblu. Spre exemplu, mai țineți minte nivelul apelor din fântâna Bocan, sau cum curgea izvorul de la Stadionul din Bahnă, sau elementar nivelul la care curgea râpa satului anul împrejur...

Pe de altă parte, este evident că necesitățile de apă potabilă/tehnică per gospodărie au crescut enorm în ultimii 20 de ani! Ne dezvoltăm! Vrem condiții moderne de trai și așa trebuie!!! Gospodăriile conectate la serviciile de canalizare, își triplează consumul de apă odată cu apariția băilor, mașinilor de spălat, mașini de spălat vase, etc... Apoi pentru o mai bună amenajare a gospodăriilor, apar grădinuțe cu flori, gazoane decorative, plante cu irigare automată, care la fel consumă enorm. 



Și parcă totul e ok, în zilele obișnuite, perioada de iarnă, atunci când plouă, când nu apar avarii, sistemul actual cu alimentare stabilă din 4 izvoare reușește să alimenteze decent:

  • Pompa Runcu - zona Hârtoape, Liceu, Vălicică, Luminiță și o parte din Cotună 
  • Pompa Fabricii de vin - zona Fabricii, Grădiniță, Bahna, Centru
  • Pompa SRL David Service - Bahna de sus, Biserica, o parte din Cotună
  • Pompa IDT Bardar - zona Moldselhoz la Botna

Doar că, începând cu a doua jumătate a lunii mai - până la mijloc de iulie, când temperaturile cresc, necesitățile maxime de irigare la gazoane, sere, grădini, livezi, baie / spălare rufe coincid simultan la toate gospodăriile. Adică, în orele de maxim consum, aceste pompe, chiar și în cazurile când lucrează 24/24 - NU REUȘESC! Dar ce să mai spunem atunci când se defectează o pompă?  

Pentru a ne aminti cum este atmosfera în sat, în legătură cu serviciul de aprovizionare cu apă la robinet, vă recomand să accesați grupul de facebook Bardar Oficial și să căutați cuvântul „apă”: https://www.facebook.com/BardarOficial Foarte multe situații și discuții, mai ales în perioada mai-iunie! Inclusiv din cauza că, atunci când e mai grav, soluție de avarie este pompa din lutăria Vălicicăi, care scoate apă murdară, sulfuroasă și foarte neplăcută la miros... 

La fiecare ședință a consiliului local la care au participat și reprezentanții ÎM Conpriserv, am insistat să ajutăm întreprinderea să devină mai independentă, mai multilateral dezvoltată, mai dotată - iar asta va însemna automat servicii mai bune pentru cetățeni! 

Dar hai să vedem cum a fost ajutată ea de către primărie și care sunt planurile Primăriei pentru a nu se mai repeta situația în care satul rămâne fără apă potabilă în cele mai necesare momente! Pentru asta am utilizat unul dintre cele câteva instrumente de lucru ale calității de consilier sătesc: Interpelarea! În data de 11.05.23 am înregistrat o solicitare de informații despre cum Primăria a ținut cont de sugestiile, sfaturile și solicitările consilierilor de la toate ședințele legate de alimentarea cu apă. Mai jos vedeți răspunsul primit în data de 05 iunie 2023: 


Din discuțiile cu Directorul  și inginerii Conprimserv, planurile de dezvoltare sunt destul de interesante (cu obiectivul de conectare a tuturor rețelelor de aprovizionare între ele) și necesități urgente multe, dar pentru asta este nevoie de implicarea atât a Consiliului local, cât și a Primăriei, dar și a consumatorilor! Despre cum se discută/colaborează cu primăria, voi solicita informații în live-ul următoarei ședințe de consiliu. Până atunci, ne rugăm de ploaie și cât mai puține avarii....

PS recent a fost început procesul de identificare a terenurilor pentru Programul Național de împădurire conform strategiei lansate de Președinta Maia Sandu, prin care se dorește să înființăm cel puțin 145mii ha de păduri noi în țară!!! În sectorul Bocan pe data de 04.06.23 s-au adunat peste 20 de locuitori din zonă și 7 consilieri sătești. Concluzia este simplă: Orice decizie de trecere a sectoarelor de pășuni în „păduri” se va lua doar după consultarea cu cetățenii! Despre mersul lucrărilor vă vom informa pe parcurs!


6 dec. 2019

Ședința Comisiei funciare a Consiliului sătesc Bardar din 05.12.19

Joi, 05.12.19 a avut loc ședința Comisiei responsabile de amenajarea teritoriului la care au participat 4 consilieri, dl Primar Rață Valeriu, dl secretar Tonu Alexei, dl Plugaru Victor polițist de sector, dl Mihail Plugaru director ÎM Conprimserv, dl Răileanu Ion „electrician” angajat al primăriei.

În câteva cuvinte despre subiectele discutate: 
1. Asigurarea drumurilor din sat cu material antiderapant - primăria dă asigurări că a dus nisip în toate locurile cu pericol de alunecare în perioada rece. în cazul în care cunoașteți unde nu s-a pus - vă adresați primăriei și vor aduce. Consilierii au atenționat despre modul cum se deszăpezea de obicei prin sat, iar primăria a dat asigurări că din această iarnă va fi utilizat un utilaj care să corespundă cerințelor și care are capacități și randament mai mare
2. Aprovizionarea cu apă - nu am primit un răspuns clar la întrebarea de ce anume acum se fac reparațiile la rezervorul din str. Viilor(în deal la vinodel), cel mai probabil că acum s-a defectat... Avem probleme la conectarea cu apa de la Apă Canal Chișinău(țeava trasă prin proiect de la Ialoveni). Pe parcursul iernii am putea avea probleme cu aprovizionarea doar dacă avem înghețuri de sub -20°C. De asemenea vor fi sigilate toate punctele de distribuție, să nu poată intra oricine la robinetele mari de mahala.
3. Defrișări de copaci care se efectuează la moment- avem tăieri rase în zona Chirieci, teren greu, copacii vechi și se taie pentru regenerarea coroanei plopii de pe stadionul din Bahnă. Totul autorizat, lemnul de construcții se duce separat, lemnul de foc se dă la bătrâni conform listei și principiilor stabilite anterior.
4. Conectare la gaz biserica Sfântul Ierarh Nicolae din sat - pentru a conecta sistemul de încălzire pe gaz la rețeaua de distribuție Biserica are nevoie de câteva acte de utilizare a clădirii - monument istoric. Conform legii biserica este monument arhitectural protejat de stat, gestionar Ministerul Culturii iar terenul este al satului. Acum pentru a conecta căldura, Biserica are nevoie de un act de la Ministerul Culturii că permite Parohiei din sat să folosească clădirea... După acest act, consiliul va putea acorda Parohiei terenul de sub biserică tot în folosință parohiei locale.
5. Iluminatul stradal - deși primăria și angajații săi consideră că iluminarea stradală nu este una dintre obligațiunile APL și acest lucru ar trebuie să fie reglementat printr-un contract direct primărie-fiecare cetățean în parte, vom căuta soluții împreună pentru îmbunătățirea serviciului. Bani pentru achitarea iluminării sunt(datorită investițiilor în becuri și cabluri mai bune chiar s-a economisit la suma facturilor mai mult decât era planificat). Câteva concluzii despre sistemul actual de iluminare stradală: 
- sistemul a crescut de la 80 de corpuri de iluminat la peste 400
- creșterea a fost ușor haotică(fără planificare și calcule exacte pentru viitor) apărea decizia pe moment, se identificau ceva resurse, iar electricianul trebuia să găsească soluție cum să nu strice tot sistemul.
- cablurile pentru iluminare sunt de câteva feluri utilizate... când au fost cumpărate simple, care torsate, care cu 2 fire, care..... pentru schimbare cablurile ineficiente și a a conectat sectoarele ne-iluminate avem nevoie de minim 20 km de cablu calitativ
- lucrările le face un singur om!!! cu scara!
- foarte multe lucrări sunt făcute pentru binele oamenilor, dar pentru autorizare s-a apelat de multe ori la „omenie” și „cunoscuți” la Fenosa...
- conectările se fac prin timer, adică la fiecare transformator electricianul setează manual ora în dependență de indicațiile primăriei, de propriile considerații, de sezon...
- consilierii și polițistul de sector au avut mai multe propuneri de ajutare a timpului de iluminare
- deconectările se fac de către automate speciale pentru protejarea sistemului(căderi de tensiune, fulgere, scurtcircuite, etc..)
Referitor la problema din Cotună și alte sectoare explicații primite:  din cauza că nu peste tot sunt puse cablu izolat torsadat, sistemul se deconectează automat, de exemplu atunci din linia de iluminare se fură curent electric de către „gospodari” care încălzesc sere și apă cu lumina plătită de primărie pentru iluminare, sau atunci când din cauza crengilor copacilor se produc scurtcircuite. 
Soluții sunt propuse mai multe:  se face o adunare de mahala și sub coordonarea electricienilor de la Fenosa toți gospodarii timp de câteva ore fasonează copacii de sub liniile de înaltă tensiune, sau se face o scrisoare de solicitare către Fenosa și ei vin să facă lucrările, sau cu implicarea poliției locale și a primăriei se „conving” proprietarii din zonă să ajusteze copacii astfel încât să nu mai existe scurtcircuite.
Pentru soluția cu implicarea Fenosa, primăria deja a solicitat să fie aduse cereri colective cu toate NLC-urile pentru zonele cu probleme.

PS concluzia mea e simplă - lipsa de comunicare crează probleme mari în administrate! E mai simplu să explici oamenilor problema și să cauți împreună cu ei o soluție, decât să dai vina pe unul sau pe altul, ne-cercetând din toate aspectele situația, or bazându-te doar pe o versiune, fie ea și a unui specialist!

4 dec. 2019

Despre comunicarea cu cetățenii sau „o luăm de la capăt”

     Vă salut, stimați consăteni pe acest blog pe care credeam că-l voi adormi pentru măcar 4 ani... cel puțin așa erau promisiunile electorale ale tuturor candidaților la primar și a formațiunilor care au reprezentanți în consiliul sătesc... dar se pare că greblele le sunt mai dragi... 
     Cu alte cuvinte, noua conducere a decis să filtreze ce informație să vă aducă la cunoștință... doar ce care le convine! 
Dvs ce spuneți, aveți dreptul să cunoașteți tot ce este public, sau doar ce vă spun printre rânduri primarul și câțiva aleși locali???
  Le luăm pe rând - au fost deja 4 ședințe a consiliului sătesc(dintre care 2 oficiale cu proces verbal)... 2 ședințe de consultare - cu tema care consilier și în ce comisie va lucra, 1 ședință de constituire(la care se înmână mandatele, primarul și consilierii fac cunoștință cu obligațiile și drepturile, încep a fi constituite blocurile, alianțele și desigur organele de lucru ale consiliului Comisiile consultative de specialitate) și 1 ședință marți 03.12.19 pentru finalizarea procesului de constituire a comisiilor de specialitate(deja nu mai menționez faptul că executivul primăriei a considerat că din prima ședință are organe legal constituite și nu a vrut să asculte sfaturile celor mai experimentați și a celor care în 2011 au inițiat modificarea art. 13 din legea Administrației Publice Locale). Ședința a fost filmată, dar veți putea privi doar varianta regizată... editată.. dar când va apărea, asta deja dl Primar cunoaște.

  La ședința din 3 decembrie, la propunerea dlui consilier independent Iovu Petru am fost ales în calitate de Președinte al Comisiei care va examina subiectele din domeniile: funciare, amenajarea teritoriului, drept și disciplină.

  Astfel, ținând cont că am promis sătenilor la toate adunările electorale că voi face tot posibilul să asigur un grad maxim de transparență în treburile publice din sat, și bazându-mă pe sesizările dvs din privat am solicitat convocarea Comisie de specialitate(nu a consiliului sătesc din 13 consilieri, ci a comisiei de lucru din 7 membri) pentru data de 05 decembrie 2019 cu examinarea a câtorva subiecte de interes local:
1. situația cu iluminatul stradal public pe întreg satul *(invitat dl Primar Rață Valeriu și specialistul pe electricitate angajat de primărie, dl Răileanu Ion)
2. pregătirea serviciilor publice locale către sezonul rece, nisip pe drumuri, apă, canalizare, lemne *(invitat dl Plugaru Mihai, director ÎM Conprimserv)
3. defrișările care se desfășoară la moment pe teritoriul satului *(invitat dl Plugaru Mihai director ÎM Conprimserv)
4. cererile venite de la locuitori (*raportor Tonu Alexei, secretarul Consiliului Sătesc)

PS am decis să convoc această ședință nu pentru a pedepsi pe care va sau pentru „a trage la covor”, ci pentru a cerceta problemele sesizate de consăteni, a da o explicație celor care ne-au ales și pentru a găsi o soluție toți împreună: Primar, angajați a primăriei, consilieri, săteni, Consiliul raional(dacă trebuie)!

25 oct. 2017

Transparența în guvernarea locală și bărdărenii!

     Încă din primele postări pe acest blog am insistat și prin toate mijloacele am încercat să creștem împreună gradul de transparență a activităților publice din sat.
Transparența înseamnă control reciproc, încredere, legalitate, supor între cetățeni și conducere locală sau republicană.

Recent, am văzut publicat un Raport al Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale IDIS Viitorul la tema: „TRANSPARENȚA ÎN GUVERNAREA LOCALĂ: ÎNTRE PROGRES ȘI INVOLUȚIE” (vedeți aici întregul raport)

Sociologii au stabilit un clasament al celor mai transparente și mai proape de cetățeni primării! metodologia e interesantă, vedeți în linkul de mai sus!

Curios pentru bărdăreni, deși declarăm că trăim bine, nu votăm pe Dodon și sărim la criticat/atacat cei vreo câțiva oameni din Administrația Publică din sat care îndrăznesc să comunice cu locuitorii, aș vrea să subliniez câteva idei din raport despre Primăria Bardar:

-  nu are site oficial(Costești http://costesti.md/ are și este sus în clasament, iar Ruseștii Noi au pe site chiar o rubrică Discută online cu funcționarii primăriei http://www.rusestiinoi.md/ro)
-  nu are nicăieri un compartiment „Transparență decizională” 
- proiectele de decizie/dispoziții nu sunt afișate nicăieri, nici consilierii nu le cunosc decât în ședință
- consultările publice, deși sunt obligatorii pentru toate deciziile, nu se organizează(când ultima dată ați fost întrebați despre un proiect concret de decizie?)
- ședințele nu sunt înregistrate video/audio(doar dacă vin cetățeni și filmează) în timp ce Costești, Ruseștii Noi, Ialoveni transmit live ședințele !!!
- achizițiile publice!!!!! aici e jale!!! când ultima dată ați aflat ceva concret de la primărie cum a câștigat și la ce preț o licitație? să zicem de construcție a unei porțiuni de canalizare în sat??? Unele primării publică chiar și contractele deja semnate cu agenții economici, planurile de achiziție pe un an întreg.
- anunțuri despre vânzare/arendă terenuri. ați primit vreo info despre ce și cum s-a vândut prin centrul satului? cui e convenabil asta? cine și ce ascunde?
- bugetarea. când ultima dată ați primit vreo informație despre cum se formează și cum se cheltuie cele vreo 3-4 milioane de lei anual?
- resurse umane. Dvs ca contribuabil permanent, când ultima dată ați primit vreo informație despre locuri vacante la primărie? se mai schimbă grefiera, specialiștii, contabilii... noi aflăm după ce se angajează deja?
- întreprinderile municipale. aici e dureros! Cel mai des fiecare dintre noi are conexiuni nu cu un consilier, nu cu primarul, dar cu prestatorii de servicii(apă, canalizare, gunoi). Când ultima dată ați primit vreun raport, sau vreo informație despre proiectele ÎM Conprimserv Bardar? de exemplu, lista celor care au primit lemne la preț cu reducere, sau câte lemne au fost tăiate oficial și câți hoți de lemne au fost prinși? câte amenzi au solicitat pentru gunoi în spațiu public sau fum exagerat de mult?

Concluzii:
stagnăm concret în foarte multe domenii ale vieții publice anume pentru că cineva ne vrea orbi/surzi și ne asmute unul asupra celuilalt! Mulțimea este mai ușor de controlat dacă nu este informată! Și vom fi manipulați de fiecare dată dacă nu ne informăm! Vom lua decizii/ne vom face păreri în baza unor „bârfe” lansate strategic de un grup minuscul de oameni....
dacă a ajuns Bălțu lu Usatâi, Costeștiul și Ruseștiul să ne bată la așa un domeniu ap....


PS gândirea critică: de fiecare dacă trebuie să ne punem multe întrebări- de ce atunci când apare o situație care necesită implicare/informație de la primărie, funcționarii dispar ca prin minune din vizor? ne asmutem asupra unuia sau altuia care decide să se dea cu părerea, iar APL deși este obligat să intervină, se ascunde, chicotind într-un colț despre cum ne certăm noi.... atacăm cei vreo 2 consilieri care încearcă măcar ceva să comunice cetățenilor și parcă ziua merge altfel! Nu?

14 apr. 2017

Retragere din politică

     Mulți dintre cei care mă cunosc, nu au înțeles cum am acceptat în 2009 să mă implic în politică (eram un critic vehement al politicii). Evenimentele din aprilie acelui an au fost determinante! Atunci am luat decizia asumată să investesc timp și capacități în încercarea de a schimba sistemul, de a modifica erorile din modul de administrare a Republicii Moldova. Fiind student la cea mai tare facultate de Administrație Publică din Moldova (FRIȘPA USM), am conștientizat pericolele la care mă expun pe mine și pe cei apropiați. Dar ideea că voi avea șansa ca împreună cu o echipă solidă să mișcăm munții din loc m-a determinat să mă implic, iar în fiecare post de lucru în care am fost până acum(colegii pot confirma) am depus maximul de efort posibil să schimb lucrurile spre bine, să aplic cunoștințele teoretice dobândite în pregătirea profesională anterioară! Cele mai multe reforme propuse și implementate au fost posibile doar cu suportul direct al șefilor, care erau numiți pe criterii politice(Ministru, Viceministru, Director general,...). 
    Însă evoluțiile politice de după alegerile locale 2015, dar poate chiar după cele parlamentare din 2014, m-au convins că la moment nu există motive să mai activez în politică...În primul rând pentru că vocea mea și a colegilor nu a fost ascultată la timp, apoi pentru că politica astăzi pentru persoane ca mine înseamnă - familia să-ți fie șantajată, urmărită și presată, și în final: nu identific vreo forță politică care să accepte să facă politică în condițiile care am învățat eu că se face în țările civilizate(cinstit, corect, loial față de alegător, urmărind un scop național bine definit, cu o ierarhie de partid corectă, și în primul rând aproape de oamenii simpli ca mine!). 
     
Astfel, vă promit că nu mă voi mai implica în partide/mișcări politice, decât atunci când oamenii care mă susțin în sat și în regiune vor dori asta! și la sigur va fi un proiect solid, creștin, conservator!

Pentru viitor:
1. Plec de la locul de muncă deținut actual. Cererea de demisie este deja scrisă. Slabe șanse să activez la stat degrabă. Dumitru Munteanu, poți aduce „prietenii loiali” la funcție. Ba chiar o să-i ajut să se acomodeze!
2. Nu plec din Consiliul raional Ialoveni, decât atunci când dl Președinte Dimitriu Anatolie nu va mai avea nevoie de votul meu de susținere.
3. Nu plec din Consiliul sătesc Bardar! În primul rând pentru că am o datorie față de oamenii care m-au ales, în al doilea rând am început multe proiecte, vreau să le văd implementate așa cum cred eu mai corect!
4. Nu plec din spațiul public! Chiar dacă voi pleca la privat să muncesc(dacă voi găsi), atitudinea mea critică și tăioasă față de unele fenomene antipopulare în administrația publică vor dăinui! Apropo, dacă cineva din cunoscuți are de lucru pe domeniu, sunt deschis pentru colaborări!
5. Apel către echipa mea din sat- multe din lucrurile pe care le-am implementat în sat/raion se datorează anume vouă! Am reușit să reparăm câteva drumuri bune, am pus umărul la conexiunea la rețeaua de gaz natural, cu spitalul nou ne-am chinuit, am discutat cu toți locuitorii satului. Ba chiar și din ce am propus eu la nivel național, tot de la voi este inspirat! Vă mulțumesc pentru susținere! Discutăm relațiile de colaborare la următoare adunare!

PS niciodată nu am stat cu dea sila undeva unde nu am sprijinul total al conducerii/conducătorului!

PPS știu că mulți dintre foștii colegi se vor regăsi în aceste cuvinte, dar nu vor recunoaște public! Eu vă înțeleg durerea, colegi!

10 mar. 2017

Campionatul raionului Ialoveni la minifotbal

      În perioada 5-19 martie 2017 se desfășoară campionatul Raionului Ialoveni la Minifotbal. Inițial s-au înscris 21 de echipe împărțite în 5 grupe. Din Bardar s-au înscris 2 echipe. Dacă anul trecut echipa Bardar2 a ajuns vicecampioană a raionului, la un singur gol de marele titlu, anul acesta, echipa Bardar1 se descurcă mult mai bine!
Componența aproximativă a echipelor:
    În prima etapă, Bardar1 a jucat în grupa de la Pojăreni, iar Bardar2 la Malcoci, rezultatele sunt ilustrate mai jos:


       Astfel, etapa semifinală, din care se califică primul loc din fiecare grupă și o echipă de pe locul 3 cu cel mai bun rezultat, va arăta astfel:

Grupa A: Bardar-1, Nimoreni, Ialoveni, Bardar-2
Grupa B: Costești, Dănceni, Sociteni, Văsieni
Grupa C: Ruseștii Noi, Zâmbreni, Răzeni, Mileștii Mici.

          Meciurile se vor desfășura pe data 12.03.17 cu începere la orele 10:00, iar tragerea la sorți privind graficul meciurilor în grupă la orele 09:30 cel târziu!
 
 
PS Duminică, 12.03.17 începând cu ora 10:00, pe terenul de minifotbal de la Liceul Teoretic Bardar, 2 echipe din sat se bat pentru locurile din finala campionatului raionului!

24 feb. 2017

Campionatul satului la volei 2017

 Tradiționalul campionat la volei bărbați între locuitorii satului Bardar anul 2017 va avea loc Sâmbătă, 25.02.17.  în sala sportivă a Liceului teoretic Aurel David din Bardar.
      Din păcate, accidentările multiple, migrația(cel puțin 7 participanți ai campionatului anului 2016 sunt la moment peste hotare) și evoluțiile sociale și-au pus amprenta asupra acestei competiții sportive...
Dacă în 2016 am avut 8 echipe grupate în 2 urne valorice, anul acesta... prin efortul comun al mai multor căpitani, s-au adunat 5 echipe care vor evolua în aceeași grupă!
       Conform tragerii la sorți de joi, 23.02.17, Cupa Primăriei Bardar la volei va avea loc după următoarea formulă:




Explic:
1. OAO „Stroimir”- (sponsor firma de construcții a familiei Tonu Oleg și Tonu Alexandru) componența aproximativă: Luchiță Victor, Plugaru Eugen, Plugaru Ștefan, Tonu Roman, Tonu Grigore P., Jechiu Ion, Vicol Cristi.

 2. Aviatehnologia - (sponsor SA Aviatehnologie, adică Roșioru Vasile G.)  componența aproximativă: Tonu Alexei, Braga Veaceslav, Macovei Iurie, Plugaru Oleg, Tonu Constantin, Tonu Radu, Bivol Valeriu.

3.  Tinerețea - (sponsor ÎI Tinerețea Hariton) componența aproximativă: Copeica Stanislav, Chihai Alexandru, Bălănescu Serghei, Gonța Sergiu, Tonu Alexandru, Braga Andrei, Tonu Emil.

4. Studenții - (autosponsorizare) componența: Tonu Ștefan a lu Fidos, Sava Alexei, Raileanu Denis, Iovu Ady, Pisica Andrei, Cebotari Constantin.

5. Bahna - (cei mai experimentați): Macovei Vitalie, Tonu Gheorghe C., Tonu Fidos, Plugaru Oleg, Iovu Serghei

PS ținând cont de numărul de meciuri, indiferent de orice circumstanță: meciurile vor începe la ora 09:00!

Vă așteptăm în sală!

23 sept. 2016

Sală sportivă, parc sau plan strategic de dezvoltare a centrului satului?



Deja de mai mult de 50 de ani(din spusele bătrânilor din sat) este actuală și continuă discuția despre necesitatea unei săli sportive mari, moderne și polivalente(pentru tot felul de sporturi indoor practicate în sat, pentru activități culturale, pentru adunări ale satului). Unii chiar au promis în campaniile electorale că vor rezolva în câteva luni problema. Pe de altă parte, există o masă numeroasă de locuitori ai satului care își manifestă deschis dorința ca autoritățile locale să amenajeze în centrul satului un spațiu verde/parc/teatru de vară cu alei, cu scaune, urne, iluminare și poate chiar un havuz.

Dl Tonu Grigore Petrovici, a venit la primărie cu propunerea de a aloca obligatoriu terenul fostei livezi de meri din centrul satului pentru ca primăria Bardar, prin intermediul unei firme de consultanță din România, înfrățindu-se cu o localitate din județul Iași, să acceseze fonduri europene transfrontaliere pentru construcția unei săli moderne de sport. S-a vehiculat suma minimă de 200 000 euro. De ce anume acolo? veți vedea probabil argumentele lor pe youtube(a fost filmat tot)...

Dl Primar, din propriile considerente, a argumentat că sala ar trebui să fie amplasată în locul fostului spital(mai jos de clădirea în construcție a noului Centru de sănătate). E mai aproape de toate rețele utilitare(apă gaz canalizare), și mai și curățim zona ceea de clădirile care se dărâmă cu timpul.

Un grup de consilieri a vociferat poziția fermă ca zona fostei livezi de măr să fie păstrată intactă și de căutat insistent fonduri și soluții pentru amenajare unui parc cu bănci, trotuare, iluminare....

Dl consilier Pisica Oleg de câteva ori a insistat asupra legalității procedurilor și a subliniat mai multe suspiciuni privind graba cu care se fac aceste acțiuni(inclusiv convocare ședinței în 3 zile și anume joi la ora 14, când majoritatea sunt la servici), în privința anumitor posibile interese ale grupului de inițiativă și legăturile cu firma română de consultanță... Astfel dumnealui a propus ca o decizie în privința locului amplasării viitorului proiect să fie luată doar după consultarea generală a localității!


Eu la rândul meu susțin această poziție și în ședință am subliniat că astfel de abordări, cu decizii pripite, luate pe moment pe un segment îngust nu sunt corect și vor crea impedimente la dezvoltarea satului în continuare! De ce 15 consilieri trebuie să decidă cum să fie utilizată o particică din cel mai valoros teren din sat? De ce să nu întrebăm cumva tot satul? un sondaj, un referendum? eu cu o echipă de 7 voluntari timp de 1 lună am făcut 3 sondaje pe juma de sat.... de ce se fuge de părerea propriilor alegători?

Și un lucru foarte important pe care l-am expus- de ce privind atât de îngust lucrurile???? De ce să nu planificăm strategic acțiunile? Cine spune că nu am putea avea și parc și parcare și sală de sport în același loc? Unde este Planului Urbanistic General? Unde este planul de amenajare a teritoriului din centrul satului???

umblăm noi ca sat, ca miopii și sărim la fiecare proiect/propunere și ne certăm.... Ce reprezintă un Plan de amenajare a teritoriului?

extras din art.11 al legii 835 din 17.05.1996 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului:
(3) Prevederile cu caracter director din planurile locale de amenajare a teritoriului vizează:
a) direcţiile principale de dezvoltare a teritoriului localităţilor;
b) sistemele majore de echipare tehnico-edilitară;
c) stabilirea zonelor pentru care elaborarea planurilor urbanistice este obligatorie;
d) stabilirea zonelor în care se preconizează desfăşurarea operaţiunilor majore de amenajare a teritoriului;
e) stabilirea zonelor protejate;
f) divizarea teritoriului în zone funcţionale majore.

 imagine simbol(model de plan local de amenajare București)
Eu înțeleg că un Plan Urbanistic General ar costa vreo 2 milioane de lei, dar un plan local de amenajare a centrului satului ne costă vreo câteva mii de lei. Iar acesta urmează a fi consultat cu cetățenii!!! oamenii trebuie să spună cum să fie folosit un teren sau altul, nu primarul, nu un agent economic care visează să câștige licitația de construcție, nu consilierii! 
      Așa cum a fost pusă întrebarea, cum a fost organizat totul doar pentru unii cetățeni și modul atât de simplist de a folosi terenurile publice m-au determinat să mă abțin de la vot. * 8consilieri au votat pentru ca sala să fie amplasată în livada cu meri...
(precizez- banii nu sunt deja câștigați și stau pe vreun cont; acum e etapa inițială când abia trebuie să contractăm firma română de consultanță pentru a depune dosarul primăriei la un CONCURS. Apropo, nu știu de ce, intuiția mea spune că ar trebui să mai caut eu ceva info despre această firmă... de ce anume aceasta? sunt peste 200 de firme de consultanță în România...)


PS absolut toți consilierii sunt pentru construcția unei săli moderne polivalente!!! Eu aș vota cu 2 mâini pentru necesitatea acesteia! însă graba și fuga de cetățeni dă suspiciuni mari!

PPS dl consilier Pisica Oleg enunțat inițiativa de a elabora o petiție publică în care să semneze toți cetățenii care consideră că au fost lezați în drepturi prin decizia luată cam pe ascuns privind utilizarea terenului din centrul satului. Detalii despre unde și cum vă puteți semna vă va anunța dumnealui în mediul on-line.

16 aug. 2016

Despre interese

„Ne zbatem mai mult pentru interesele noastre 
decât pentru drepturi.” 
— Napoleon Bonaparte

De când am fost la primele ședințe ale consiliului local Bardar, fără a avea măcar 18 ani, am zis că nu așa se face treabă, nu așa ajutăm noi oamenii satului...
Se adună la conducerea satului 4-5 oameni cu interese, care pe alături mai adună vreo 10 cetățeni de treabă, și în dependență de interesul fiecăruia sau de grup, împart și despart satul.

Așa o întrebare, cândva pe verdeața asta se mai scria despre deciziile luate de primărie sau de consiliul local: Acum de unde aflați DVS, stimați locuitori ai satului Bardar despre mișcările pline de interese???
Apropo: dvs cunoașteți cum au fost împărțiți ultimii bani din impozitele fiecăruia? cum se vinde pământul satului? cum unii, în speranța dezvoltării unor afaceri imobiliare de milioane de lei, nu vor să fie amenajat un parc în locul livezii de meri și a spitalului vechi din sat?

Interese, interese, interese

se unesc albii cu roșii, albaștrii cu violeții, se trădează cuvântul acordat, uită de partide și se învăluie în hore are intereselor comune, ăia care săreau reciproc la gât să rupă jugulară, acum se pupă, doar să le treacă o licitație și să pună câte ceva la buzunar...

NU pentru asta am luptat eu, nu pentru interese am candidat, nu pentru interese ascunse am publicat decizii și planuri ascunse, ci pentru DREPTATE, pentru respectarea drepturilor fiecărui locuitor în parte.

Iar atunci când am insistat pe creșterea gradului de transparență decizională, am fost susținut de voi, de cetățenii de bună credință! Cum a reacționat conducerea satului la propunerile mele?
 
PS știu că atacurile pe toate fronturile din ultimile 3 săptămâni vor continua, amenințările cu răfuiala fizică posibil să treacă în fapte, lumânările la biserică și blestemele vor crește în număr(dacă o vrea Dumnezeu, oi trece și peste astea), dar eu voi fi pentru drepturi, căci nu am avut, nu am și nu voi avea vreodată „interese” în sat!

28 iul. 2016

Brigada bârfitoarelor

BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi și uscate. – Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) 


  Este la noi în sat așa o brigadă de oameni maturi, au fost într-un partid, apoi s-au despărțit în vreao 5 partide. Ei se socot care constructori, care mari vinificatori, care lăcătuși mășcați pe automobile. Dar în principiu, orice venit sau reușită a lor ca entitate se leagă de minciuni, de zvonuri speciale lansate, de BÂRFE de babe bătrâne fără școală.
Primul contact cu ei a fost prin 2009, apoi la campaniile electorale din 2011 și 20015. Inițial am considerat că nu merită atenție, apoi i-am avertizat politicos că voi pune toate tunurile posibile pe cei care manipulează opinia publică din sat cu bârfe sau scorniri. Un timp s-au calmat. Unii au înțeles... până au găsit un nou obiectiv: Să pună un om(indiferent de studii sau pregătire) la funcția de Director de grădiniță!
    Cu toate că există o normă legală care explică detaliat cum se organizează un concurs pentru ocuparea funcției de Director al instituției de învățământ preșcolar de tip grădiniță, ei toți, de prin toate partidele s-au unit(unii pur și simplu să dezbine niște alianțe locale- bravo pentru asta, alții cu interes concret la funcție). Pentru crearea atmosferei necesare în colectivul grădiniței din sat, a existat o grupă de instigatori care au lansat strategic niște zvonuri, bârfe, că doar cu asta se ocupă brigada lor! Oameni de bună credință au mușcat momeala și au pornit gălăgia.... și nu pur și simplu, dar anume atunci când fosta directoare era în reanimare la spital, așa omenește și corect lucrează brigada lor!
   Astfel, deși doamna Galina era în spital după operație, dl Primar de Bardar, în virtutea funcției a decis convocarea concursului. S-au înscris 2 candidaturi- Tonu Galina(fosta directoare) și Plugaru Valentina(soția polițistului de sector, respectiv nora șoferului primarului). De calitatea și modul de organizarea a concursului este primăria(primar, secretar, șofer) conform legii. Orice presupusă abatere de la lege/regulament trebuia consemnată de comisia de concurs(nu a înregistrat nimic) sau de organizator(primăria la fel nu a depus nimic).
     În același rimt, profitând de starea doamnei Galina Tonu, primăria a convocat a 2-a etapă a concursului la care au participat ambele candidate. Iar pentru a crește presiunea psihologică, la concurs au participat activ 3 consilieri locali- dl Plugaru Oleg, dl Tonu Alexei, dl Plugaru Petru Simionovici.
       În final, cu toate bârfele lansate de brigadă, cu toate presiunile prin intermediul angajaților Inspectoratului de Poliție Ialoveni(oare la rugămintea cui?), presiunile și interferențele Consiliului Raional Ialoveni, umblatului pe la casele membrilor comisiei de către brigadă, Comisia de concurs a acordat punctaje diferite, care în final au determinat câștigătorul.

Rolul meu în toată zarva asta: am insistat din prima clipă când am decis să intru în viața publică, ca legea să fie în capul mesei. Nu am participat vreodată și am interzis colegilor să aplice metode ilegale, chiar dacă aveau rudele de suferit. La Concursul pentru funcția de director al grăniței singura mea implicare a fost o discuție avut-o cu dl Primar, consilierii PL și PD, la care am dat cuvânt bărbătesc toți că nu ne implicăm, comisia este competentă și va decide cine este mai pregătit.(pentru mine e clar care e valoare cuvântului unora)

PS1 cele 5 controale organizate Doamnei Galina la grădiniță când era în perioada de recuperare după intervenția chirurgicală, nu s-au soldat nici cu o amendă, chiar dacă erau la comanda reprezenților partidelor de la Guvernare!!!!!

PS2 cineva consideră că atunci când eu apăr aplicarea legii, mă bat cu promovarea cumătrismului și lupt cu brigada bârfitoare încerc să arăt că sunt nușce acolo... Oameni buni, mai ales cu cei care am discutat vara trecută în față, chiar nu am nevoie de calificative și alte funcții prin sat! Am intrat în politică pentru a face ceva, pentru a schimba ceva mai ales în sat. Dacă voi fi apreciat, atunci voi fi împlinit, dacă lumea nu va considera corect aportul meu comunității- mă retrag!

PP3 după acest articol, stimați consăteni, așteptați-vă la un nou val de bîrfe și născociri despre mine, echipa mea sau Doamna Galina!

19 apr. 2016

Prioritățile în sat

După cum ați observat, acoperișul clădirii în care își desfășoară activitatea Primăria Satului Bardar este în reparație- se schimbă „crîșa”!(curios ce culoare va avea țigla, tabla)

În complet altă ordine de idei vă reamintesc câteva rezultate ale sportivilor din localitate:
- Minifotbal  a) tineretul locul 2 pe raion
                     b) veteranii(peste 35 de ani) campionii raionului
stadion construit cu aportul Consiliului raional și a patronului FC Victoria
- tenis de masă campioni ai raionului la fete și la băieți
mese de tenis din donații, echipamentele proprii ale jucătorilor
- volei  a) fetele campioane de mai multe ori atât raionale cât și rezultate bune la nivel de republică
             b) bărbații campioni ai raionului
sala nici măcar nu corespunde dimenisunilor minime pentru volei
- fotbal în condiții de subfinanțare și voluntariat rezultate medii

Acum spre comparație, stadionul din satul Sociteni:


Vestiar, gazonul arat, îndreptat, terenul lungit, lărgit, iarbă semănată nouă...

Sociteni- 1500 de oameni
Bardar 5000...

Concluzia? 
Cât investim într-un grup de locuitori ai satului(echipele de fotbal) care adună membrii comunității la activități cultural sportive de 2 ori pe lună, 6 luni din an?

Apropo- gazonul anul acesta este cosit iar de însăși fotbaliști......

PS Trăiască sportul, cultura și mândria de a fi bărdărean! 

4 mar. 2016

Campionatul Raionului Ialoveni la mini-fotbal 2016

La data de 29.02.2016 a fost efectuată tragerea la sorți pentru Campionatul Raional la minifotbal organizat de Asociația Raională de Fotbal Ialoveni. 

 La turneu vor participa 19 echipe repartizate în 5 grupe

Grupa Nr-1: Suruceni, Văsieni, Sociteni, Malcoci
Grupa Nr-2: Zîmbreni, Horești, Țipala, Bardar-2
Grupa Nr-3: Gangura, Nimoreni, Răzeni
Grupa Nr-4: Costești, Dănceni, Ruseștii Noi, Văratic
Grupa Nr-5: Mileștii Mici, Bardar-1, Pojăreni, Ialoveni.

Prima etapă va avea loc pe data de 06.03.2016, meciurile începând la ora 10:00.
Echipa Bardar-1 compusă în baza jucătorilor legitimați la echipa FC Victoria Bardar, va disputa meciurile din prima etapă pe terenul de minifotbal de la Liceul Teoretic Bardar.

Echipa Bardar-2(în baza echipei de fotbal de la raion, care joacă de obicei pe stadionul din Bahnă în campionat) va merge la Zâmbreni pentru prima etapă a campionatului.

Vă invităm astfel, duminică 6 martie 2016, începând cu ora 10:00 la Liceul teoretic Aurel David din Bardar pentru a susține echipa de minifotbal, dar și pentru a viziona campionatul satului la volei între femei, care se va desfășura în sala sportivă(tot duminică, dar de la 09:00)

10 feb. 2016

Campionatul satului la volei 2016

     
 Tradiționalul campionat la volei bărbați între locuitorii satului Bardar anul 2016 va purta un caracter mai special. În primul rând pentru că există posibilitatea ca o parte dintre cei mai cunoscuți sportivi la această probă să nu participe din diverse motive, dar și din motivul că echipele se vor forma mult mai echilibrat ca anii trecuți. 
      Au apărut tineri noi, liceul are o echipă foarte promițătoare, dar și cei mai experimentați nu se dau deși au trecut de o anumită vârstă și de o greutate....

Până la moment se discută despre următoarea formulă de desfășurare a competiției:

Grupa A - 4 sau 5 echipe de tineri(ca de obicei echipele în jurul lui Andrei Tonu, Alexei Tonu, Macovei Sergiu, Copeica Stanislav și echipa liceului) în dependență de numărul de echipe care se vor înscrie în concurs se va decide sistemul de joc.

Grupa B - 3 echipe de voleibaliști mai... experimentați! vor juca după sistemtul „fiecare cu fiecare”

Tragerea la sorți și graficul final se va decide de comun acord a reprezentanților echipelor participante vineri 19.02.16 la ultimul antrenament înainte de campionat.
Apropo: antrenamentele la volei sunt cu acces liber în fiecare marți și vineri de la orele 20:30. Vă invităm!

PS în orice caz, campionatul satului Bardar la volei, organizat cu suportul Primăriei și Liceului din sat, va avea loc Duminică, 21 februarie 2016!

31 dec. 2015

2015 un an solicitant!

Anul 2015 a fost unul plin cu evenimente. Economic cu toții am simțit repercusiunile unei infracțiuni bancare fără precedent, iar un oligarh a trimis în demisie vreo 3 guverne pentru că nu răspundeau la telefon, agricol a trebuit să trecem peste condiții meteo necaracteristice zonei și embargouri artificial create la comanda unor partide din Moldova, politic a fost cel mai instabilă perioadă dintotdeauna, geopolitic suntem la granița a 2 forțe mari care se macină....


Pentru mine și familia mea a fost cel mai productiv an! Poate doar peste câțiva ani să apară asemenea productivitate! Cei apropiați vor înțelege că nu mă refer la venituri(care tare nu au mai sporit), nici la funcții sau promovări!
Mulți au încercat în 2015 să-mi pună diferite etichete, m-au desenat cu diferite caracteristici, au încercat să-mi pună în cârcă multe greșeli ale altora sau ale lor!
Am aflat care este valoarea multora(inclusiv bănească)!
În vară cu suportul nemărginit al locuitorilor satului Bardar am devenit consilier sătesc și raional! Iar după asta am demonstrat alegătorilor care m-au susținut că interesul public, în orice circumstanțe, va prevala întotdeauna asupra celui politic, personal și de familie! Plus că la nivel de raionul Ialoveni am făcut una dintre cele mai sincere alianțe PL + PLDM și care se va dovedi foarte productive în frunte cu președintele raionului Dimitriu!


La nivel profesional, am schimbat 3 locuri de muncă, în toate beneficiind de ajutorul unor colective capabile și profesioniste. Concluziile pentru viitor sunt făcute, la anul schimbăm „plastinca” și rezultatele vor fi mult mai palpabile!
În cadrul ANSA am creat de la zero Direcția Analiza Monitorizarea și Evaluarea Politicilor, cu tot cu regulament și cu fișele de post necesare.
La Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare am reușit să punem bazele pentru prima dată a unor regulamente moderne de repartizare a subvențiilor(cu repartizarea concretă a atribuțiilor: elaborare, executare, control), am tăiat pe viu mai multe scheme descoperite, am recuperat mai multe terenuri ale statului jinduite de raideri, am întinerit colectivele prin instituțiile subordonate, am modificat organigrama, am depistat majoritatea cârtițelor din minister(dar nu am reușit să le neutralizăm pe toate) și sunt sigur că în cazul în care se va păstra echipa de management, performanțele în agricultură vor crește semnificativ în următorii 2 ani! 
Referitor la reușitele MAIA în cele câteva luni cu Ministrul Sulă la conducere, mă voi referi separat.


2015 a fost un an solicitant, am luptat cu multe nedreptăți și cu sprijinul celor din jur am reușit să schimbăm câte ceva, și pentru că de asta am intrat în spațiul public, consider că toate reformele și transparența promovată anul acesta sunt mult prea puține, în 2016 vă promit că voi fi mai insistent, indiferent de postură și mai tăios!
În plan politic, împreună cu un grup mic de oameni sinceri și dezinteresați, am reușit să identificăm și să curățim spațiul public de o bună parte din armata de oameni plătiți bine de mafie să otrăvească opinia publică cu teze primite de la păpușar...
Tot politic societatea a așteptat o alternativă clasei politice actuale, care deși încă nu s-a consumat total, s-a erodat simțitor cu suportul unor raideri.


În general, 2015 a fost un an nu rău, solicitant, dar așa cum place oamenilor implicați- un an solicitant! păcat că piedicile din jur nu a permis să avem rezultate mai bune!





PS Vă urez un an curat, plin de realizări frumoase, cât mai puțini dușmani și doar oameni adevărați alături! Iar celor dragi vouă multă sănătate, bucurie și paza Celui de Sus! Nouă tuturor ne doresc stabilitate și dezvoltare!
La mulți ani, stimați colegi de suferințe în acest petic de pământ românesc!

7 dec. 2015

#BunBun de Crăciun

de ceva timp în sat circula o idee, un gând mai vechi!

În perioada sărbătorilor de iarnă, multă lume se interesa cum ar putea să ajute pe alții cu care soarta a fost mai crudă. În mod particular, mai mulți locuitori ai satului făceau astfel de donații periodic și constant, nu doar de sărbători. 
Astfel la început de decembrie, un grup de tineri a venit cu ideea centralizării procesului și promovarea evenimentului. Cu suportul Primăriei s-a decis ca colectarea hainelor, produselor alimentare șia banilor să se facă la Casa de Cultură de către grupul de voluntari:
O parte din echipa de voluntari
Apropo: lista echipei de voluntari este deschisă și sunt primiți toți oamenii cu inimă mare!

A fost luată decizia ca Colectarea donațiilor sub orice formă să fie organizată în 2 duminici- pe 6 și pe 13 decembrie.
Beneficiarii vor fi deciși de către echipa de voluntari în colaborare cu primăria și cu orice vine cu propuneri!

Astfel a fost adunat cam atât:

Însă eu sunt sigur că putem împreună mai mult!

Fapt pentru care voluntarii vă invită și pe 13 decembrie să fiți buni-buni de sărbători și nu doar! Ei vă așteaptă la casa de cultură cu un mare „mulțumesc” și o cănuță cu ceai drept recompensă!

PS nu este o acțiune politică sau partizanat pentru cineva, este pentru copii și familii defavorizate!

27 nov. 2015

Memorialul „Gheorghe Braga”

Anul 2015 a însemnat pentru sportul din satul Bardar un an al pierderilor. Mai mulți ex-sportivi, foști specialiști pe sport, sau antrenori au trecut la cele veșnice. În legătură cu aceasta, sportivii au venit cu o solicitare către primăria Bardar de a organiza competiții în memoria celor petrecuți. Prima de acest gen va fi Cupa satului la minifotbal în memoria profesorului de educație fizică și antrenorului Braga Gheorghe Dumitru. Evenimentul a fost planificat de câteva luni pentru zilele de 28 și 29 noiembrie 2015!
Pentru includerea mai multor participanți(fiindcă doritori s-au arătat foarte mulți) organizatorii au luat decizia de a petrece memorialul în 3 grupe valorice, în dependență de vârstă. O grupă pentru amatorii sportului care au împlinit deja 50 de ani, veteranii. Alta pentru cei mai experimentați de 30 de ani și o grupă fără limită de vârstă, la care desigur vor predomina tinerii sportivi. Iar pentru a desfășura meciurile pe lumina zilei s-a decis desfășurarea competiției în 2 zile- sâmbătă 28 noiembrie grupa 1(50+) și grupa 2(30+), iar duminică 29 noiembrie grupa a 3-a(cei fără limită de vârstă).

Astfel, graficul meciurilor arată astfel:

După cum ați observat, sportivii din a doua grupă au format 6 echipe, ceea ce a determinat organizatorii să-i împartă în 2 subgrupe.

Vor fi în total 7 jocuri sâmbătă și 8 jocuri duminică, deci câteva ore bune de activitate sportivă intensă pentru mai mulți bărdăreni!
Veniți să vă încurajați rudele, veniți să vedeți cum se păstrează memoria oamenilor care s-au implicat în viața publică a satului!

PS dacă în zilele respective vor cădea precipitații de orice gen, este posibil ca evenimentul să se amâne!

PPS Memorialul „Gheorghe Braga” a fost planificat cu câteva luni în urmă, înainte să fie anunțate alte evenimente publice de importanță națională sau locală!

28 sept. 2015

Comunicarea la nivel local

Nu sunt și nu am fost vreodată un lingușitor sau un cânișor pufos care să se gudure pe lângă vreun stăpân pentru a obține ceva în viața asta. Cei care mi-a fost alături din anii de școală(fapt pentru care le sunt recunoscător și dator), cunosc că am multe valori în viață, printre care cele mai importante: familia, onoarea, și echitatea!
nu am rugat și nu am dat capul jos față de nimeni pentru a obține un avantaj, un venit, un post de muncă... doar în dreptate văd rezolvarea problemelor.

Echitatea: am optat mereu pentru acces la informație, pentru toți totuna, suntem toți egal! încă din copilărie țin minte cum din cauza că doar o anumită castă din comunitatea noastră știa că sunt foi la tabără, eu și prietenii mei(mai sportivi, mai școlarizați) nu am mers niciodată la tabere sau odihnă de la primărie. Și mai sunt cazuri, domenii... (păduri, canalizări, iluminare)

Motivul principal pentru care m-am implicat în viața publică locală a fost să asigur un grad cât mai mare de transparență locală!!! Mulțimea, poporul, cetățeanul, individul să decidă dacă are sau nu nevoie de oferta statutului, nu statul să decidă cui să anunțe oferta!

Sunt învinuit că nu comunic cu oamenii... sunt sigur că cu mai mult din jumătate din sat am vorbit personal...iar cu cei de pe site 100%... întrebarea este autoritățile discută cu oamenii? de ce acest grad de nemulțumire față de conducerea grădiniței, liceului, primăriei, conprimserv-ului???

Recentul caz când peste 20 de elevi ai liceului au avut de suferit din cauza unui roi de viespi, care sunt sigur că în mod accidental a fost depistat și deranjat în scuarul din fața liceului. În rezultat- ambulanță, copii panicați, bârfe, istorii... Eu am încercat să aflu în același timp pozițiile administrației liceului/primăriei, precum și părerile elevilor/părinților despre nefericitul accident. Fapt pentru care am fost acuzat de manipulare și bârfeală... De ce? pentru era mai ușor de ascuns evenimentul de ochii publicului larg decât să dea explicații oamenilor de rând, noi doar nu suntem administrație pe undeva...

Atâta timp cât ne vom ascunde în spatele funcțiilor, care sunt foarte efemere, și nu vom pune umăr la umăr cu fiecare dintre consătenii noștri, mai ales în aceste clipe grele prin care trecem împreună, nu vedem soarele și o comunitate modernă, europeană!!!!

PS motto-ul meu nu se schimbă ca partidele unora: „Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac cu lingușiri” SENECA