29 oct. 2012

Cine de fapt ne conduce?




      Ședința ordinară din 26 octombrie 2012 a fost convocată, conform deciziilor anterioare la ora 15 00, cu punctele propuse în articolul trecut. Referitor la data convocării, sunt anumite coincidențe, dar dvs o să le identificați pe parcurs. Ordinea de zi inițială a fost suplinită cu alte 2 puncte, destul de interesante:
 - o solicitare de le Agenția Națională a Transporturilor Auto(pe scurt ANTA); 
 - amenajarea terenului din lutăria din Vălicică (inițiativa dl David Vasile).

Președinte al Ședinței a fost ales dl Iovu Petru, în total prezenți fiind 10 consilieri din 15. Ordinea de zi decisă a fost parcursă în linii mari astfel:
  1. Cererea de la ANTA către consiliul local Bardar pentru examinarea posibilității inițierii procedurii de ridicare a licenței pentru administratorul rutei Bardar- Chișinău. La baza acestei solicitări stă o scrisoare-plângere ANONIMĂ prin care se cere de la consiliul local Bardar de a întreprinde măsuri pentru înlăturarea neregulilor din transportul de pasageri din sat....... Adică această „anonimcă” este adresată, ca text consiliului local, dar trimisă către ANTA?????????? 0_o  Nu e deloc suspect!!!!! Pentru ca să aflu ulterior că în fapt asemenea scrisori anonime sunt scrise în mai multe sate în republică, de către aceeași autori care sunt finanțați de nimeni altcineva decât indivizii cu autoritate chiar și pe lângă primarul mun. Chișinău, și deținătorii  a mai multor rute în capitală. Cu alte cuvinte, dacă se schimbă ceva în oraș ei se asigură cu surse de venit suplimentare atacând transportatorii locali (aproape raider) pentru a le retrage mai întâi legal ANTA(controlată de PL), pentru ca mai apoi printr-un concurs deloc aranjat, să câștige autorii „anonimcii”. În final consiliul local Bardar, la insistența câtorva consilieri care circulă mai des cu Bardar-Chișinău, a fost lansat un ultim avertisment pentru administratorul rutei, cu condiția că, în cazul în care nu vor fi respectate noile reguli coordonate împreună cu consiliul, membrii acestuia vor înainta solicitarea de ridicare a licenței. La modul general schimbările propuse se referă la circulația microbuzelor mai des dimineața din sat iar seara din oraș, cu mărirea intervalului de la mijlocul zilei. Despre modificările respective vom fi anunțați suplimentar la panou, în fiecare mașină. Plus că iar vreo săptămînă cel puți va fi ultima rută la 20:30.
  2. S-a creat comisia  de transmitere a Liceului Teoretic Bardar la balanța Consiliului raional și începerea procedurilor juridice.
  3. Referitor la pregătirea de sezonul rece, ambele instituții sunt pregătite, la liceu se va da căldură deja după vacanța, la grădiniță se dă deja de pe 22.10.2012
  4. Rectificarea bugetului local conform datelor specificate în anexă.
  5. Cereri de la cetățeni:
    - CascadVin Arenda unui teren pentru panou publicitar
    - dl Cortac Vasile solicită arendă în centru satului 15 m2(butic pentru legume și fructe)
    - cererea de demisie(?????) a consilierului PL Tonu Igor, care a plecat peste hotare și nu va putea participa la ședințele consiliului.....
    - mai multe terenuri scoase la licitație de mai multe ori, dar care nu s-au mai vîndut: decis soarta finală(ori casat/ori la licitație) apropo: pinii se mai scot o dată la licitație!
  6. Notificarea deciziei din 17.08.2012 cu privire la erori (schimbarea destinației terenului de la fosta Cafenea, de la botna )
  7. Planul de activitate a consiliului sătesc: următoarea ședință ordinară va avea loc pe 25 ianuarie 2013
  8. cu privire la terenul de la lutărie și intențiile dlui David Vasile pentru spațiul respectiv. În orice caz dumnealui manifestă dorința de a amenaja terenul dat însă planurile lui sunt perturbate de construcția sondei din zona dată. În final domnul David a afirmat că la sonda forată cele aproape 120 000 de lei pentru zidul din jurul sondei sunt nejustificate.


PS se răresc rândurile majorității de la conducerea satului.....Tot mai mulți dintre ei ne conduc de la distanță, se bat pentru binele satului de la mii de km!!!!


Anexă

CONSILIUL SĂTESC BARDAR RAIONUL IALOVENI REPUBLICA MOLDOVA

 „ Cu privire la finanţe " Examinînd informaţia prezentată, în conformitate cu prevederile art. 14, al.l a Legii 436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală, art. 27 a Legii 397-XV din 16.10.2003 privind finanţele publice locale, Consiliul sătesc Bardar DECIDE:
1.  Bugetul primăriei satului Bardar aprobat pentru anul 2012 se rectifică la venituri în sumă de 100,8 mii lei, cu încasarea a supraveniturilor la :
35,6 mii lei - capitolul 111.21 (impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător)
 45,8 mii lei - capitolul 111.20 (impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător)
1,5 mii lei - capitolul 111.23 (impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător)
0,6 mii lei - capitolul 114.10 (impozitul bunurilor imobiliare de la persoanele juridice)
7,7 mii lei - capitolul 12135 (plata pentru arenda patrimoniului de stat)
1,6 mii lei - capitolul 121.37 (taxa pentru patenta de întreprinzător)
6,0 mii lei - capitolul 122.28 (taxa pentru amenajarea teritoriului)
2,0 mii lei - capitolul 123.01 (amenzi şi sancțiuni administrative)

2.   La cheltuieli suma de 100,8 mii lei se repartizează pe grupe şi articole:
         5,0 mii lei - cheltuieli pentru organizarea închiderii sezonului sportiv ;
5,5 mii lei - omagierea cadrelor didactice cu ocazia zilei profesionale (liceu);
 1,5 mii lei - omagierea cadrelor didactice cu ocazia zilei profesionale grădiniţă)
5,0 mii lei - plata serviciilor cadastrale;
3, 0 mii lei - ajutoare materiale la pensionare;
1, 0 mii lei - amenajarea unei fîntîni;
 50,0 mii lei - executarea lucrărilor la amenajarea teritoriului (către Comprimserv);
4,2 mii lei - plata serviciilor acordate de „Drumuri Ialoveni”
11,6 mii lei - proiectarea electrificării sectorului locativ
4,0 mii lei - procurarea motorinei pentru transportarea materialelor la amenajarea drumurilor
7,0 mii lei - plata serviciilor responsabililor teniei la obiectele: construcţia
conductei de apă şi amenajarea teritoriului grădiniţei „Licurici".
1,0 lei subvenții la închirierea manualelor
         2,0 lei cadou din partea primărie un set de cărți pentru 

25 oct. 2012

Ședință pe 26.10.12


       Am fost înștiințat despre convocarea ședinței consiliului local Bardar la data de 26 octombrie 2012, o ședință extraordinară legată în principal de diferite prezențe în sânul echipei majoritare. Oricum, ordinea de zi propusă de primărie este următoarea:

  1. Cu privire la transmiterea Liceului teoretic „Aurel David” la balanța consiliului raional Ialoveni.  A ajuns reforma în educație și la noi, cu alte cuvinte fiecare instituție de învățământ va fi la un fel de autoadministrare, iar finanțarea va fi pe cap de elev(câte 6282 lei anual). Tactica e simplă, fiecare Manager, nu director, dar Manager, va trebui să convingă cât mai mulți elevi să meargă anume la școala lui. 

  2. Cu privire la pregătirea edificiilor instituțiilor bugetare către perioada de iarnă
    într-adevăr spre sfârșitul acestei săptămâni meteorologii anunță scăderea temperaturii aerului și precipitații, inclusiv sub formă de ninsoare;

  3. Cu privire la modificarea și rectificarea bugetului primăriei s. Bardar
    cel mai probabil sunt ultimile scăderi de buget și executare, iar micuțele sume existente la dispoziția primăriei sunt pentru acoperirea cheltuielilor deja făcute.....;

  4. Cu privire examinarea cererilor și demersurilor persoanelor fizice și juridice. 
    doar au fost amânate câteva data trecută, au mai fost câteva tentative de soluționare a cererilor convenabile fără decizia consiliului, sau pur și simplu au parvenit pe parcurs;
  5. Examinare „Notificării emise de oficiul Cancelariei de Stat Chișinău privind corectitudinea adoptării deciziei consiliului sătesc Bardar nr. 10/03-09 din 17.08.2012”
  6. Cu privire la planul de activitate a Consiliului sătesc Bardar pentru trimestrul I al anului 2013
    altfel spus, când va fi următoarea ședință a consiliului.

Până în ziua de joi inclusiv, vor avea loc ședințele comisiilor de specialitate, care vor examina chestiunile propuse pentru ședința de vineri.

PS de curând au fost votate în ultima lectură două proiecte de lege care stabilesc procedura concretă de ridicare obligatorie a mandatelor consilierilor care lipsesc 3 ședințe consecutive ale consiliului sau ale comisiei de specialitate din care face parte. 

22 oct. 2012

Mulțumiri personale!



   Un an în urmă am avut deosebita ocazie să fiu în centrul unui eveniment minunat, oficializarea unei relații sentimentale care a rezultat cu crearea unei familii noi: Tonu Elena și Alexandru(subsemnatul). Parcă săptămâna trecută căutam buchete pentru tineretul care urma să ne facă veselie la maxim în seara sâmbetei de 22.10.11..... 
     Mulțumiri personale doresc să aduc pe această cale pentru toți invitații celor 3 oști care au fost alături de noi în sărbătoarea noastră de început, început de familie, început de gospodărie. Vă mulțumim că ne-ați onorat cu prezența, vă mulțumim pentru cadouri!
     Deosebite urări de bine și recunoștințe aducem părinților noștri care au depus cele mai mari eforturi pentru ca noi să ne bucurăm de festivitatea de oficializare a căsătoriei noastre. Recunoștință nemărginită vă datorăm pentru totdeauna. 
     În principal dorim să venim cu plecăciuni de recunoștință pentru ajutorul acordat dinainte de nuntă, dinainte de cununie, dar și după oficializarea căsătoriei noastre, scumpilor Nași - Oleg și Liuba. Vă suntem recunoscători că ați accepta să ne sfătuiți când dăm de greu, să ne ajutați când soartă ne pune la încercare, să ne scutiți părinții biologici de greutățile noastre preluându-le cu șarm!!! Vă mulțumim!

fără PS... doar promisiunea că vom face tot posibilul ca ajutorul acordat de fiecare dintre cei care au participat atunci și nu numai, să vă fie întors îndoit, direct sau indirect prin munca noastră depusă!