Ședința de miercuri a început la orele 16, după cum era programat, 13 consilieri prezenți din 15, unul absent celălalt peste hotare. Domnul secretar al consiliului local a oferit legitimațiile de consilieri pentru 2 dintre ei, astfel că la moment avem 7 consilieri TONU din totalul de 15. Apăruse o cameră de luat vederi în sală, de asemenea a fost prezentă corespondenta ”Ialoveni Onlie” domnișoara Tudorache Veronica. Ordinea de zi propusă era una promițătoare, cu 8 puncte, dintre care 3 erau cu subpuncte.
Pentru început s-au adus la cunoștință consilierilor hotărîrile de la ședința trecută care au primit notificare de la Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat, pericol despre care am avertizat PERSONAL în ședința respectivă. Avizul comisiilor pentru vechile hotărîri sunt positive iar PL propune, din motive necunoscute să fie votate la pachet, toate odată fără a le mai discuta acum. Prezența camerei de luat vederi influențează activitatea consiliului. Cel mai mult cei 7 consilieri PL și un independent vor să evite publicare listei copiilor care au beneficiat de 15,5 mii lei pentru deplasarea în România.
Ulterior s-a discutat despre aprobarea taxelor locale pentru anumiți agenți economici, stabilindu-se după criterii puțin înțelese de mai mulți consilieri. De asemenea s-a aprobat Memorandumul de colaborare cu Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni.
Apoi s-a trecut la Aprobarea unor cheltuieli din bugetul local:
· Reparația intrării în primărie 25 000 lei;
· Sala de calculatoare Liceul Teoretic 10 000 lei;
· Site-ul primăriei 1000 lei (după cum avertizasem anterior din banii primăriei domain si host, lucru voluntar);
· Suporturi pentru 210 scaune la stadionul din Bahnă 19 000 lei (FC Victoria donează 210 scaune din plastic Primăria a fost de acord să asigure construțiile din metal prin Întreprinderea Municipală Conprimserv)
· Calculatoare la Primărie 20 000 lei;
· Proiectarea sistemului de aprovizionare cu apă pe un sector nou 19 000 lei;
· Expertizarea unor lucrări din fondurile de stat la Grădiniță și la apeduct la instuțiile specializate 13 000 lei;
· Reparația drumului de la Balîia 25 000 lei;
· Combatanților de pe Nistru pentru independența Republicii cîte 200 lei fiecare în total 21600 lei
În total 152,6 mii lei votați acuma transparent, 199 mii lei data trecută fără cameră, dar nimeni nu întreabă de unde au ajuns aceste fonduri în bugetul local... Sau conducerea actuală scoate foloasele din bugetul local în baza veniturilor de la articolul bugetar Impozitul pe venit al Persoanelor fizice, un supravenit care a apărut din plata impozitelor de către noi toți dar mai ales a unei anumite persoane, care a dus în total vreo 600 000 lei în buget. Cu alte cuvinte noi aleși încă nu adus finanțe noi în buget, ci doar le împart pe cheltuieli pe cele acumulate.
Ulterior s-a dat citire raportului Controlului Financiar pentru activitatea primăriei între 2008-2011. Încălcările depistate nu au fost grave, ci mai degrabă de ordin tehnic. Adică nu au fost notate anumite bunuri, venituri la contul contabil care ar trebui după noile norme, ceva de genul: pompa de apă de la Liceul Teoretic, jucăriile cumpărate de părinți în grupele de la Grădiniță, abonamente telefon mobil pentru angajații primăriei. Ca urmare Primăria a fost nevoită să achite amenda record de 250 lei!!!
Apoi s-a trecut la examinarea petițiilor de la locuitorii satului, cîteva de ordin personal, cîteva de ordin public, cele mai vechi fiind din februarie 2011. Discuții aprinse au stîrnit cererile privind rezolvarea problemei referitor la numărul de locuri de la Grădinița de copii.
În final consilierii au considerat că luînd în considerație numărul mare de chestiuni deja acumulate, se vor întîlni inițial în format neoficial, pentru a stabili prioritățile pentru ultimul trimestru al anului, iar pentru 19 august se stabilește o nouă ședință a consiliului.
Concluziile mele personale după cele 6 ore de lucru în continuu demostrează acest Consiliu împreună cu domnul Primar, doresc să schimbe ceva în satul nostru, doar că datorită nu atît apartenenței politice, cît viziunilor personale doresc acest lucru în moduri diferite. În general a fost o ședință productivă, cine a avut de ascuns a ascuns, cine de afirmat a afirmat, în mare parte fără multe discuții în primul rînd datorită muncii depuse în comisii.
Pentru mine un lucru este îmbucurător, gradul de transparență a procesului decizional crește cu fiecare ședință a Consiliului Local, iar activitatea mea de pe acest blog este luată în seamă (primarul la un moment dat în ședință, la cererea consilierilor de a trece mai repede la o alta întrebare a folosit un citat parafrazat dintr-un articol anterior: ”eu nu vreau să se scrie iarăși că uzurpez puterea și corup consiliul”). |Eu sunt mulțumit de primele rezultate, dar voi? Astept comentarii și propuneri!
Al vostru mereu același ,
încăpățînat, perseverent și informativ
Alexandru
ooooo bravo alexandru, unde ai fost tu cind era nevoie de trensparenta cel mai mult, in periada cit a fost domnul capatina prima?? atunci satul avea ce sa ascunda, veneau banii in bugetul local cu milioanele, pacat ca te-ai nascut asa de tirziu, chiar mare pacat...
RăspundețiȘtergerese poate asa o intrebare?! daca tu esti asa de democrat...si pt dreptate, unde sunt mesajele, dafapt comentariile mai vechi? adica de 2 zile in urma....pe care le-am scris eu si altii? oare primesc raspuns?????????daca vrei ca toti sa-si expuna parerea, de ce stergi comentariile? sau adevarul doare??????Alexandre, vreau un raspuns...ca de nu ....iti zik de mai multe ori...direct...tot ce am de zis........
RăspundețiȘtergereculoarea asta verde a blogului ma irita, nu vrei sa pui una pe care sa no aiba nici un partid....? poate alb, roz, violet....orice, numai nu culori politice.....chiar te rogggggggggg
RăspundețiȘtergereredactia retrage orice comentariu referitor la: atacuri a persoana, injuraturi, cuvinte necenzurate, acuzatii nefondate referitoare la alte persoane decit autorul!
RăspundețiȘtergereapropo de curaj: Anonim esti in viata sau in buletin?
RăspundețiȘtergereconcluzia ta "consiliu împreună cu domnul Primar, doresc să schimbe ceva în satul nostru" una ft corecta informarea locuitorilor tot un lukru ft bun numai ca scopul pe care ti lai pus de a pune bete in roate celor 7 consilieri pl + primarul nu este unul potrivit, deoarece betele care ai sa le pui tot timpul se vor rupe si tot odata te vei rupe si tu adika iti vei face o imagine si mai proasta in fata bardarenilor
RăspundețiȘtergerebetele mele stiu unde sa le pun si precis nu in diferite roti!!!!
RăspundețiȘtergereoricit de oribil nu ar suna pentru voi, dar cei care v-au votat vor sa stie pentru ce se cheltuie banii publici!!!! toti au dreptul sa cunoasca nu doar cei "super-minunati" de la conducere...
nu mai sunt eu anonim in buletin...pur si simplu....cu de'alde tine am zis sa nu-mi mai pun mintea....ca daca ar fi sa ne comparam....tu ai fi zero.....in comentariile mele....nu era nici un atac la persoana....da tu nu accepti sa ti se spuna adevarul.....daca tio dat cineva mai mult $$$ inseamna...ka tre sa le fii loial.....mai gindestete daca ei merita asta......
RăspundețiȘtergerenu sunt o persoana anonima.....sunt mai sus dekit tine....stiu cine sunt...si ce vreau de la viata......si nu ma vind nimanui....nu ka tine.....ti-o arunkat ceva $$$$ si esti loial celor de la pldm....in special...lui ilie si radu...
RăspundețiȘtergereDomnule care esti Anonim, atit in buletin, cit si in viata: nu primesc un banutz pentru crearea si intretinerea acestui blog, gradul meu de moralitate nu accepta asa ceva!!!!!
RăspundețiȘtergeredaca va simtiti frustrat ca nu mai aveti voie sa intoarceti treburile publice dupa propriul plac, va rog sa cautati metode mai utile de defaimare a lucrului voluntar facut de mine, decit sa ponegriti autorul... e destul de josnic, chiar si pentru dvs!
Lasa jelea.......voluntariat......iti mai zic o data...nu sunt delok o persoana anonima......faci tu oare ceva inainte de a intreba de cei mai sus ca tine? nu prea cred........adika sunt aproape sigur ca nu este asa......si INVATA SA FII OM, SA-TI DAI SEAMA TOT TIMPUL DE VORBELE CARE LE SPUUI...UNDE LE SPUI....SI DE ORICE ATAC LA PERSOANA........pt ca tot tu o sa ai de pierdut din asta......
RăspundețiȘtergereeu nu atac pe nimeni, mai bine spus este un act de redare a realitatii create, intr-un mod mai putin anonim..... nimeni nu-mi ingradeste dreptul de exprimare si nici nu am nevoie de nici un acord!!! intrebati va rog oricare dintre membrii echipei, nimeni nu cunoaste detaliile despre blog, nimeni macar nici nu stia de existenta lui!!!
RăspundețiȘtergerede pierdut nu am ce, deoarece nu am nimic!
repet inca o data: nu critic, eu redau realitatile!
Nimeni nici nu a zis de bani pentru crearea acestui blog, era vorba de bani pentru purtarile tale....vad ca esti tare atent "voluntarule". Asta si e faza, nu ai nimic de pierdut, vorbesti doar ca nu ai altceva ce face, daca nu ai nimic de pirdut, mai bine ai face sa ai ceva al tau, nu sa ai grija de avutia altora. Auzi, volutar....... LOL
RăspundețiȘtergerealexandru sa stii ca peste ani vei regreta ce faci tu acum, acum te ride jumate de sat, peste ani tot satul...LOL
RăspundețiȘtergereadica ar trebui sa plinga satul sau cum???? de fapt la constientizarea faptelor unor conducatori locali chiar ar trebui sa plingem toti.....
RăspundețiȘtergeresa va vad eu pe voi ne-voluntarilor, super-initializatorilor, mega capabililor, cu un buget exact ca anul acesta fara infuzia de 800 000 lei.... super conducatori care impart banii veniti fara nici cel mai mic aport al vostru!!! Ride satul de voi.... capabililor!!!!
da tu ce ai facut pt sat, "capabilule"?iata tu kiar nimik nu ai facut....da de criticat si de vb despre altii te tine gura........da toate astea pina intr-o zi......:))....o sa vedem peste ani unde vei fi....chiar is curios......
RăspundețiȘtergereRade satul de tine Alexandru!!!!!!! Tu esti un lucru, un obiect neobservabil....Oameni buni, avem in spatele acestui blog cel mai capabil si cel mai initializator om al acestui sat. Poate numai sa vorbeasca degeaba...altceva...cam nimic. Ai facut tu ceva concret? Inafara de a alerga dupa o minge 20 min??? Nici asta nu poti face, s-a vazut ieri. Alergai ca curca chioara, ma scuzati de expresie. Hai ciao, m-am distrat cu tine.
RăspundețiȘtergereatitia fani am !!!! wow!!! si numai dintr-o lovitura!!!
RăspundețiȘtergerepacat ca ei nu isi dau seama ca nu imi pasa deloc de parerile lor.... cel putin de oricare dintre ele care nu se refera la continutul articolului...
nu sunt mai putin sau mai mult capabil decit oricare dintre cei care citesc sau comenteaza blogul, nu sunt mai intreprinzator decit oricare dintre tinerii care locuiesc in satul Bardar!!!
dar merci pentru grija, iar faptul ca chiar si anonimii isi fac griji pentru viitorul meu, deja spune multe.... Pup, dragutzo, si eu m-am distrat cu tine!
apropo: cei care te platesc sa scrii pe acest blog, nu iti dau destui bani incit sa vrei sa iti dezvalui si identitatea?
RăspundețiȘtergereeu nu ma vand ca tine, asta e diferentza dintre noi
RăspundețiȘtergerecorect, nu te vinzi ca si mine, tu te vinzi cu tot cu suflet si cizme, eu doar scriu ce am pe suflet fara sa primesc un cent!
RăspundețiȘtergeresi indiferent cu cit esti platit tot anonim ai ramas!
RăspundețiȘtergereha ha....eu ma vand cu suflet si cizme...incep sa cred ca ai putin simt al umorului....omul cand vezi ca il prinzi in plasa, incepe a eschiva..."ca tu te vinzi, ca esti anonim"...degeaba Sasha, tot nimeni ramai in continuare. si da....interesant...de ce m-as vinde eu? ia fii bun si raspunde
RăspundețiȘtergerepunct. si de la capat: atita timp cit nu te autentifici nu mai raspund la nici o intrebare!
RăspundețiȘtergeresi logic...te eschivezi....transparentule :)))
RăspundețiȘtergerema mir cum te ia de barbat nevasta-ta...transparentuleeeeeee
cum sa te plateasca in centi bai???cind la noi sunt MDL :))) om timpit
RăspundețiȘtergerepoate el primeste in centi...cine stie...cel care il sponsorizeaza, are multi-multi centi :))
RăspundețiȘtergerepentru toti anonimii din satul acesta: anonimi ati fost o viata intreaga, anonimi ati ramas!!!! eu nu primesc, si nu voi accepta vreodata un banutz, un cent, un florin, o copeica, un eurocent pentru activitatea mea politica sau voluntara!!!! mintea nu se vinde, desi pentru multi din voi ar cam trebui sa luati un credit la banca pentru a va acoperi necesitatile de creier!
RăspundețiȘtergere