25 oct. 2012

Ședință pe 26.10.12


       Am fost înștiințat despre convocarea ședinței consiliului local Bardar la data de 26 octombrie 2012, o ședință extraordinară legată în principal de diferite prezențe în sânul echipei majoritare. Oricum, ordinea de zi propusă de primărie este următoarea:

  1. Cu privire la transmiterea Liceului teoretic „Aurel David” la balanța consiliului raional Ialoveni.  A ajuns reforma în educație și la noi, cu alte cuvinte fiecare instituție de învățământ va fi la un fel de autoadministrare, iar finanțarea va fi pe cap de elev(câte 6282 lei anual). Tactica e simplă, fiecare Manager, nu director, dar Manager, va trebui să convingă cât mai mulți elevi să meargă anume la școala lui. 

  2. Cu privire la pregătirea edificiilor instituțiilor bugetare către perioada de iarnă
    într-adevăr spre sfârșitul acestei săptămâni meteorologii anunță scăderea temperaturii aerului și precipitații, inclusiv sub formă de ninsoare;

  3. Cu privire la modificarea și rectificarea bugetului primăriei s. Bardar
    cel mai probabil sunt ultimile scăderi de buget și executare, iar micuțele sume existente la dispoziția primăriei sunt pentru acoperirea cheltuielilor deja făcute.....;

  4. Cu privire examinarea cererilor și demersurilor persoanelor fizice și juridice. 
    doar au fost amânate câteva data trecută, au mai fost câteva tentative de soluționare a cererilor convenabile fără decizia consiliului, sau pur și simplu au parvenit pe parcurs;
  5. Examinare „Notificării emise de oficiul Cancelariei de Stat Chișinău privind corectitudinea adoptării deciziei consiliului sătesc Bardar nr. 10/03-09 din 17.08.2012”
  6. Cu privire la planul de activitate a Consiliului sătesc Bardar pentru trimestrul I al anului 2013
    altfel spus, când va fi următoarea ședință a consiliului.

Până în ziua de joi inclusiv, vor avea loc ședințele comisiilor de specialitate, care vor examina chestiunile propuse pentru ședința de vineri.

PS de curând au fost votate în ultima lectură două proiecte de lege care stabilesc procedura concretă de ridicare obligatorie a mandatelor consilierilor care lipsesc 3 ședințe consecutive ale consiliului sau ale comisiei de specialitate din care face parte.