3 apr. 2014

În Europa fără vize!!!


        Din 28 aprilie 2014, moldovenii vor călători fără vize în UE în baza pașapoartelor biometrice. Decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republica Moldova a fost semnată astăzi, 3 aprilie, şi transmisă spre publicare, informează UNIMEDIA.
        Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene salută semnarea de deciziei cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova de către Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz și reprezentantul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Dimitris Kourkoulas, viceministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene.
            La ceremonia de semnare a fost prezentă Cecilia Malmström, Comisar european pentru Afaceri Interne. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE la data de 8 aprilie 2014 şi va intra în vigoare la 28 aprilie 2014.
         Conform acestui Regulament, cetățenii Republicii Moldova vor putea calători fără vize în 26 de state ale Uniunii Europene, mai puțin, deocamdată, Marea Britanie și Irlanda.Iată care sunt cele 26 țări membre: Belgia, Italia, Danemarca, Franţa, Portugalia, Suedia, Germania, Spania, Finlanda, Luxemburg, Grecia, Islanda, Olanda, Austria, Norvegia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Elvetia, Liechtenstein. Plus Bulgaria, Cipru, România și Croația.

Prețul unui pașaport biometric în 30 de zile este de 700 de lei și nu va fi modificat nici după introducerea copertelor de culoare bordo, în toamna acestui an.



Regimul fără vize nu le va acorda moldovenilor dreptul la muncă. Dacă în perioada şederii într-un stat din Uniunea Europeană cetăţeanul Republicii Moldova va reuşi să se înţeleagă în privinţa unui contract de muncă sau de studii şi să-l semneze, acesta va putea solicita autorităţilor ţării acordarea permisului de muncă (vizei pe termen lung). Termenul de şedere legală fără viză în ţările UE constituie 90 de zile pe parcursul a şase luni, cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în toate statele menționate mai sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu