Zilele acestea se împlinesc 71 de ani de la primul val de deportări staliniste din Basarabia și Nordul Bucovinei...
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 mii de persoane au fost urcate în vagoane și trimise în Siberia.
(preluat de pe Wikipedia)
” Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma represiunilor comuniste, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate. De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al Partidului Comunist al URSS, iar structurile NKGB-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării. În mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit împuternicit al partidului și guvernului sovietic în Moldova. Peste o săptămână, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o Rugăminte (rus. Prosiba), în care relata că în Basarabia au activat multe partide și organizații bugheze. După alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formațiuni politice s-au refugiat în România. Rămășițele acestor partide și organizații, fiind susținute activ de serviciile românești de spionaj, și-au intensificat activitatea antisovietică. Același document includea în categoria elementelor antisovietice și moșierii, comercianții, polițiștii și jandarmii, albgardiștii, primarii, refugiații din URSS și alte elemente sociale străine. În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii. Ca bază juridică a strămutării a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali, aprobat în mai 1941. La 7 iunie 1941, NKGB al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților. Deși directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolșevicilor erau avansați în posturi și susținuți în activitatea profesională. Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească. Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.
Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească). De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.
Deportaților le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar - în unele sate - în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.
În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii - aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari. În Basarabia, 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane - din stația Basarabeasca, 44 vagoane - din stația Căușeni, 48 vagoane - din stația Tighina, 187 vagoane - din stația Chișinău, 48 vagoane - din stația Ungheni, 83 vagoane - din stația Ocnița, 133 vagoane - din stația Bălți, 73 vagoane - din stația Florești, 40 vagoane - din stația Râbnița, 38 vagoane - din stația Bolgrad, 103 vagoane - din stația Arțiz, 340 vagoane - din stația Cernăuți.
Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămâni. Condițiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspândit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împușcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morții. Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soție și copii și dus în lagărul de muncă forțată, în GULAG. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși în Siberia sau Kazahstan. Cei deportați în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizați la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești. Pentru munca depusă nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane.
Numărul celor deportați se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaților ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane.”
Iar pentru scumpii și adevărații noștri liberali din raion, aceste momente sunt doar niște date statistice, niște fapte ordinare care au fost motivate de realitățile acelor vremuri, iar ALiațiilor lor de nivel raional sunt bine mersi în fruntea raionului, ei colaborează, ei au proiecte, se susțin reciproc!!!!!
PS .......CUM VEȚI IEȘI în fața poporului osândit jumătate de secol de vrăjmași și veți explica calm că acum sunteți prieten cu dușmanul poporului, cu dușmanul culturii, cu dușmanul neamului??????????
impacientat de capacitatea de vindere a valorilor naționale,
profund întristat de trecutul sovietic,
Tonu Alexandru F. ,
urmaș al generației deportate